Viorel Moldovan, impresionat de Adrian Mititelu și FC U Craiova: „A trecut incorect prin purgatoriu și a reușit un lucru sezațional!”. Ce spune despre demiterea lui Eugen Trică | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Viorel Moldovan, fostul antrenor de la Petrolul Ploiești, a oferit în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a vorbit, printre altele, despre promovarea echipei lui Adrian Mititelu, FC U Craiova, în Liga 1.
FC U Craiova a reușit promovarea în Liga 1 de pe prima poziție a clasamentului și jucătorii au sărbătorit această performanță pe Stadionul „Ion Oblemenco” alături de suporteri.
Deși Adrian Mititelu a fost condamnat la închisoare cu executare, iar la cârma echipei a rămas fiul său, Viorel Moldovan laudă eforturile depuse de către aceștia pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Viorel Moldovan, despre promovarea echipei lui Adrian Mititelu, FC U Craiova, în Liga 1
Fostul mare jucător al echipei naționale a României „își scoate pălăria” în fața lui Adrian Mititelu și a ambiției de care acesta a dat dovadă prin revenirea, după zece ani, în Liga 1.
„Odată cu promovarea Craiovei și acest lucru mă bucură, chiar vis-a-vis de cât a suferit Adrian Mititelu, apreciez enorm ambiția lui și lupta pe care a dus-o cu toată lumea pentru a reuși într-un final să revină în prima ligă cu această echipă pe bune și pe merit. Mă bucura enorm de mult. Trăiește pentru fotbal, pasiunea lui e fotbalul, ce a reușit acest om să facă, de unde a venit și unde a ajuns, jos pălăria și pentru Adrian Mititelu. Un lucru senzațional. Are ambiții în continuare, vrea să construiască o echipă competitivă, să vedem”, a spus Viorel Moldovan, în exclusivitate pentru ProSport.
În ceea ce privește despărțirea de Eugen Trică, deși el este antrenorul care a promovat echipa, Viorel Moldovan este de părere că acesta trebuia să continue pe banca tehnică a oltenilor.
„Da, am înțeles, știu. Nu vreau să discut acum, normal că… până la urmă nu mai există nimic normal. Uitați și voi, antrenori care câștigă campionate sunt dați afară, antrenori care reușesc promovări sunt dați afară sau pleacă din diferite motive. Ok, a început campionatul, de fapt Trică a promovat echipa din Liga 3 în Liga 2, după care, săracul, a fost dat afară sau a plecat el, a venit alt antrenor, iar a revenit Trică. A reușit să promoveze echipa… Moral și corect, trebuie să continue cu Trică, pentru că așa este corect. Dar mai e corect ceva în ziua de azi?
Dar asta nu înseamnă că aprecierile mele față de Adrian Mititelu și ce a reușit el cu această echipă, de unde a plecat și prin ce purgatoriu a trecut, incorect, zic eu, injust… Încă de atunci de când au fost dezafiliați, nu a fost corect ce i s-a întâmplat, dar a reușit să aibă această forță și să revină pe prima scena fotbalistică cu această echipă”, a mai spus Viorel Moldovan.
Antrenorul este nerăbdător să înceapă noua ediție a Ligii 1, însă privește cu regret spre celelalte echipe de tradiție rămase în Liga 2.
„Va fi interesant din punct de vedere al orgoliului. Vor fi bătălii interesante odată cu revenirea Rapidului, a Craiovei, mi-aș fi dorit foarte mult și Petrolul, U Cluj, ASU Timișoara, cluburi cu suporteri. Eu cred că odată cu revenirea acestor cluburi, va deveni o competiție puternică și interesantă”, a conchis antrenorul.