Viorel Moldovan: „Numai varianta victoriei!”
Viorel Moldovan spune că elevii săi s-au crezut vedete mult prea devreme. Antrenorul este convins că eșecul lamentabil cu CFR Cluj i-a adus cu picioarele pe pământ.
Ți-e teamă de meciul cu Galațiul?
Știu că va fi un meci dificil, dar am încredere în jucătorii mei. Vom lua cele trei puncte pentru că avem mare nevoie de ele. Avem doar variant victoriei.
Vei face schimbări în primul „11”?
Este nevoie și de acest lucru, pentru că ne așteaptă câteva partide extrem de importante. Vom juca la trei zile și este firesc să folosim întregul lot la aceste acțiuni.
Ai uitat de înfrângerea de la Cluj?
Am plâns destul. Acum ne gândim doar la partida cu Galațiul. Din păcate, jucătorii mei s-au crezut vedete mult prea devreme și au crezut că doar simpla prezență pe teren le aduce și victoria. S-au înșelat și acum s-au trezit. Aștept o reacție pozitivă a lor chiar la partida cu Oțelul.
S-a îndepărtat Vasluiul de Cupa UEFA?
Nu, dar nici nu mai trebuie să pierdem multe puncte. Nu mă sperie obiectivul. Cred că participarea într-o cupă europeană nu este o misiune imposibilă. În campionat lupta nu e încheiată. Totul se va decide în ultima rundă a sezonului. Dacă nu pierdeam la Cluj, era foarte bine. Așa, sunt puțin trist.
Cine te-a dezamăgit cel mai mult?
Ține de bucătăria internă. Nu îmi place să mă cert prin presă. Ei știu care sunt. Am avut discuții cu toată lumea și sunt convins că s-a înțeles mesajul meu.
Urmează Dinamo, Urziceni și Timișoara…
Știam de la început ce ne așteaptă. Niciun meci nu este ușor, așa că numele adversarului este mai puțin important.
Wesley, rezervă?
Moldovan se gândește să nu-l folosească în partida cu Oțelul, din primul minut, pe brazilianul Wesley Lopez. Mijlocașul este un jucător care face doar faza ofensivă și nu este pe placul antrenorului său. În aproape toate partidele pe care le-a jucat pentru Vaslui, brazilianul a fost schimbat prin minutul 70.
Â
Â