Viorel Moldovan recunoaște problemele de la echipă: „Moralul jucătorilor este afectat”. Chindia Târgoviște e pe ultimul loc în Liga 1
Antrenorul Chindiei Târgoviște, Viorel Moldovan (47 de ani), a declarat, vineri, în urma înfrângerii suferite de Chindia Târgoviște în fața Academicii Clinceni (scor 3-1), că nu a fost destul de inspirat în alcătuirea echipei de start, însă a dorit să ofere tuturor jucătorilor șansa să joace.
„Am avut avantajul, însă, din păcate, nu am reușit să gestionăm unele situații. Am jucat prost în ofensivă. Îmi asum în totalitate acest esec. În fotbal, greșeala așteaptă. În ofensivă nu am fost lucizi. Ne-am expus și am oferit spații adversarilor. Altceva nu avem de făcut decât să ne antrenăm și să mergem înainte. Nu este cale de întors. Trebuie să ne regrupăm și să lucrăm la aspectul psihic. Moralul jucătorilor este afectat. Trebuie să credem în șansa noastră. Avem nevoie de puncte și sper să reușim să câștigăm și noi primul meci în acest debut de sezon”, a spus Viorel Moldovan, pentru DigiSport.
„Nimeni nu e titular indiscutabil. Poate nu am fost destul de inspirat, dar am ales acest 11 pentru a le da șansa și celorlalți jucători să joace”, a adăugat tehnicianul.
În următoarea etapă a Ligii 1, Chindia Târgoviște o va întâlni pe Dinamo București, iar echipa lui Moldovan ocupă ultimul loc în Liga 1, cu un singur punct.