Viorel Moldovan vedea Steaua în primăvara europeană: „Mă așteptam să treacă de această grupă”
Steaua a obținut numai trei puncte în cele cinci partide disputate în acest sezon, în grupele Ligii Campionilor.
Prestația campioanei României nu a fost trecută cu vederea de antrenorul Rapidului, Viorel Moldovan. Acesta este de părere că steliștii ar fi avut forța să se califice în primăvara europeană.
„Un pic m-a surprins că Steaua și Pandurii nu au reușit nicio victorie în grupe până acum. Pandurii Târgu Jiu, fiind o echipă debutantă în cupele europene, putem spune că a fost ok. De la Steaua așteptam mai mult. Chiar mă așteaptam să treacă de această grupă.
Eu cred că nu este așa o diferență mare între Schalke, Basel și Steaua. Dar uite că Basel a luat șase puncte celor de la Chelsea și se bate acum pentru calificare. Sincer, chiar credeam că Steaua poate face mai mult”, a spus Viorel Moldovan la Dolce Sport.