Vis de UEFA, pe „Moina”
Jucătorul împrumutat de Poli Timișoara ar putea să retrogradeze cu echipa clujeană și să joace totuși la toamnă în cupele europene.
Fundașul dreapta al Universității este sub contract cu echipa de pe Bega, dar spune că primordial pentru el este obiectivul „șepcilor”. „Dacă matematic mai sunt șanse, trebuie să jucăm. Pentru asta suntem plătiți și o să luptăm până la capăt. Chiar dacă vom retrograda, mi-aș dori ca lumea să nu ne critice când ne vede pe stradă”, a declarat Sorin Rădoi (foto, cu mingea).
Jucătorul de 22 de ani spune că nu se gândește la Poli Timișoara chiar dacă echipa bănățeană i-ar putea îndeplini visul de a juca în Cupa UEFA. „Nu m-am gândit la lucrul acesta. Nici nu știu dacă voi reveni la Poli. Există o clauză prin care «U» Cluj mă poate cumpăra. Eu mi-aș dori să rămân la Cluj dacă va exista stabilitate financiară”, a conchis fundașul cumpărat de Poli de la Sportul.