Steliștii se gândesc deja la ziua de mâine, iar jucători precum Iancu, Chițu, Bejan, Alibec sau Buzbuchi ar putea îmbrăca în anii următori tricoul „roș-albaștrilor”. Până la eventualele transferuri ale jucătorilor de la Viitorul, roș-albaștrii vor da piept…mâine cu formația de la malul mării.
Unul dintre jucătorii cheie ai partidei de la Constanța va fi, fără doar și poate, Alexandru Buzbuchi. Goal-keeper-ul lui Hagi a impresionat în ultimele etape, reușind adevărate minuni în fața adversarilor. Stelist declarat, acesta va uita pentru 90 de minute de afinitatea pentru tricoul roș-albaștrilor; mai mult, Buzbuchi este de părere că formația lui Reghe nu este una în măsură să impresioneze, în ciuda parcursului extrem de bun.
„Nu mă impresionează Steaua, ca să-mi fie teamă de meciul acesta. Voi apăra așa cum am făcut și în celelalte partide în care am fost folosit până acum”, a declarat Alex Buzbuchi.
Viitorul – Steaua este mâine, de la ora 21:30, LIVE-TEXT pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER