Visează la Steaua!** „Motanul din Pipera”
Rapid – Steaua nu înseamnă doar bătălia pe teren, ci și emoțiile
milioanelor de suporteri. În această seară, George Zonea, de 7 ani,
va fi suporterul numărul unu al echipei din Ghencea, acesta fiind
reprezentantul Stelei în campania „Marchez pentru tine”.
Alexandru, elev în clasa I, locuiește în Pipera, la două străzi de
casa patronului Stelei, Gigi Becali. Tatăl micuțului fotbalist,
Nicu Zonea, este și el un fan al roș-albaștrilor, fiind mândru că
băiatul său îi moștenește pasiunea pentru fotbal. „De mic lui
George i-a plăcut să se joace cu mingea, iar pentru asta i-am
amenajat un teren de fotbal în spatele casei noastre. Primul meci
al Stelei la care l-am dus pe stadion a fost pe vremea când avea 2
ani și trei luni, la jocul roș-albaștrilor cu Standard Liege. De
atunci, el nu a mai pierdut nicio partidă a echipei noastre
favorite”, ne-a spus tatăl micuțului fotbalist.
„Voi
ajunge într-o zi la Steaua”
La rândul său, George, în prezent legitimat la Viitorul Voluntari,
ne-a vorbit despre planurile sale de viitor, grăbindu-se, totuși,
să ne arate calitățiile sale fotbalistice. „Acum eu sunt mic și joc
la Viitorul Voluntari, tati m-a adus la acest club, deoarece este
mai aproape de casă. Totuși, într-o zi, visez să ajung la Steaua și
o să vreau să-i calc pe urme lui Bogdan Stancu. El este jucătorul
meu favorit și sunt sigur că o să batem Rapidul cu 2-0. Ambele
goluri ale Stelei vor fi marcate de el”, a explicat puștiul.
Puștiul de 7 ani stă la
două străzi de Gigi Becali și vrea să-i calce pe urme idolului său,
Bogdan Stancu