Cesena a retrogradat matematic, iar Adi Mutu va deveni în vară liber de contract, lucru care i-a aprins imaginația lui Cristi Borcea. Acesta a afirmat că va încerca să-l readucă pe Mutu în Ștefan cel Mare, însă șansele sunt mici.
Victor Becali, agentul jucătorulului, susține că Mutu vrea pe final de carieră să mai strângă câteva milioane de euro. Bani pe care Dinamo n-are cum să-i dea:
„Mutu e la o vârstă la care se gândește mai mult la bani. A împlinit deja 33 de ani”, a declarat Victor Becali la DigiSport.
Dacă ar fi să ne luăm după spusele impresarului, „Briliantul” ar urma să aleagă din ofertele venite din țările arabe sau chiar din Statele Unite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER