Klemi Saban, fostul fundaș dreapta al Stelei, este aproape de retragere. Transferat în 2013 la Hapoel Acre, echipă de subsolul clasamentului din Israel, fotbalistul nu a reușit să se impună și a prins doar trei meciuri. Acum, cu o lună înainte de retragere, se gândește la retragere.
Venirea lui Saban în Ghencea s-a produs în 2006, iar suporterii au crezut că oficialii au dat marea lovitură, israelianul impresionând la debut, contra lui ND Gorica, în preliminariile Champions League. Din păcate pentru roș-albaștri, acela a fost momentul de glorie al apărătorului, care apoi a dezamăgit crunt, reușind să mai bifeze doar 7 partide pentru campioană.
Trimis la echipa a II-a
Inevitabil, a venit exilul la echipa secundă, apoi „mazilirea”, așa cum au pățit toți fotbaliștii veniți în acea perioadă la Steaua și care nu au confirmat imediat.
Aventura în Liga 1 s-a terminat, așadar, după doar un sezon, dar frustrările acumulate l-au marcat pe Saban. La câteva sezoane distanță, pe când Steaua spera la titlu și la calificarea în Ligă, iar fundașul prinsese un contract la Maccabi Tel Aviv, cea mai mare dorință a acestuia era să se răzbune.
„La Steaua sunt oameni buni, cu excepția patronului și a gurii sale mari. Dar eu nu-i dădeam atenție, pentru ca nu e cea mai stabilă persoană din lume. În visele mele, Steaua ratează grupele Ligii și cade în Cupa UEFA, unde joacă împotriva noastră și eu înscriu impotriva Stelei„, spunea în urmă cu aproape 4 ani israelianul.
A evoluat constant în Israel
Plecarea de la Steaua a fost considerată un pas înapoi, dar Saban a găsit puterea să se impună în campionatul din țara sa natală, care începuse să se dezvolte tot mai tare. Maccabi Netanya, Maccabi Tel Aviv și Hapoel Be’er Sheva au beneficiat de serviciile fundașului, care, grație evoluțiilor bune, a adunat și 25 de prezențe pentru Israel.
Acum, ajuns la aproape 34 de ani, Saban nu mai reușește să impresioneze și momentul în care va agăța ghetele în cui pare mai aproape ca niciodată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER