Vitoria lui Cesar!

Vitoria lui Cesar!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adus în vară cu mare tam-tam de la AEK Atena, Julio Cesar nu a confirmat la Rapid, iar acum oficialii giuleșteni încearcă să-i rezilieze contractul.

Cel mai probabil, mijlocașul va ajunge la Vitoria Guimaraes, grupare care-l va achiziționa gratis. Julio Cesar are un salariu enorm la Rapid, de 400.000 de euro, iar rapidiștii l-au anunțat pe jucător că trebuie să-și găsească echipă. Cei de la Guimaraes s-au arătat interesați de serviciile mijlocașului rapidist, mai ales că l-ar putea achiziționa gratis. Julio Cesar a confirmat că vrea să plece de la Rapid, dar numai după ce își va primi restanțele financiare, cumulate la 75.000 de euro. „Acum, Julio se află în Brazilia și pentru moment nu se pune problema să plece din România. Întâi trebuie să primească banii pe care clubul îi datorează și pe urmă vom discuta de o eventuală reziliere a contractului”, a declarat impresarul jucătorului, Pedro Barbosa.

Joao Paulo Pinto, dorit la vitoria Setubal

Și Pinto poate părăsi Giuleștiul în această iarnă, cu destinația Vitoria Setubal, dar sub formă de împrumut. Singura problemă în realizarea tranzacției o reprezintă contractul mare pe care Pinto îl primește în Giulești. Oficialii de la Setubal încearcă să-l împrumute pe jucătorul rapidist, dar cu o condiție: giuleștenii să-i plătească o parte din contract.

19 meciuri a bifat Julio Cesar pentru giuleșteni, marcând două goluri

1 gol a marcat Joao Paulo Pinto pentru Rapid în campionat, în ultima etapă din tur, la Iași

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×