Vivat Bănel!

Meciul de la Istanbul nu a fost „o luptă între musulmani și creștini”, cum decretase simpaticul teolog Gigi, ci o dispută între două echipe mediocre, vulnerabile, neînchegate încă. Turcii erau la primul plonjon într-o partidă oficială, noi râvneam la o reabilitare a Stelei răvășite de transferuri și stoarse de scandaluri administrative. A ieșit un meci amestecat, dăruirea, gafele, virtuozitățile, îmbâcselile, hazardul și logica conviețuind de minune.
În afara golurilor noastre, atârnând greu în destinul calificării, alte două evenimente ne-au fericit. E vorba de prestația lui Bănel, care s-a smuls din uzura, apatia și deruta ce-l cuprinseseră.

Bănel a fost și vizitiul, și calul de povară al echipajului bucureștean. A recuperat, a distribuit, a șarjat neobosit, impulsionând echipa. Și-a pulverizat contestatarii și s-a înălțat privindu-se în oglindă. Prin pielea lui arămie secretă seriozitate, pasiune și ambiție. Felicitări! Dar mai e vorba și de întoarcerea triumfală a lui Hagi, aclamat de întreg stadionul, insuflând celor de acasă un sentiment de mândrie. Hagi avea un zâmbet călduț de rege care dă târcoale propriului tron.