Vizer aduce tineri!
La negocierile cu Borcea, președintele Federației Internaționale de Judo a propus numele unui antrenor italian și direcționarea mai multor fotbaliști tineri spre „Ștefan cel Mare”. Cristi Borcea încearcă să-l convingă pe bunul său prieten, Marius Vizer să vină în “Ștefan cel Mare”. Apropiat al clubului, președintele Federației Internaționale de Judo a discutat în mai multe rânduri, atât cu președintele executiv cât și cu alți acționari despre această posibilitate, iar după ratarea obiectivului, Vizer a fost consultat și chiar a venit cu soluții, atât pentru banca tehnică, cât și pentru lotul de jucători.
L-a propus pe Dario Bonetti
Imediat după ce roș-albii au ratat titlul, șefii au început să caute un înlocuitor pentru Mircea Rednic. Vizer le-a propus un antrenor italian. Este vorba de Dario Bonetti, fost jucător la Roma, Milan și Juventus. În trecut, Bonetti a antrenat la Sopron, echipă care a fost patronată de șeful mondial al judo-ului. CV-ul antrenorului nu i-a satisfăcut pe acționari și nu s-a mers mai departe. Ieri, șeful de la Liberty a spus că este de acord cu varianta Ioan Ovidiu Sabău.
Vine cu juniori de valoare
Dacă Vizer va ajunge la Dinamo se va ști cu siguranță după ședința Consiliului de Administrație. În acest moment sunt unii acționari care nu își mai doresc șă continue, iar Vizer ar putea lua locul unuia dintre cei care se vor retrage. Dacă se va întâmpla acest lucru, clubul va câștiga foarte mulți tineri de valoare, Vizer deținând drepturile federative ale unor juniori care au jucat în campionatele din Anglia și Italia.
“Copiii” lui Vizer
Andrei Coroian – născut 1991, a jucat la Brescia Primavera și a dat probe la Real Madrid
Alexandru Florean – născut 1992, a jucat la Brescia Primavera și a dat probe la Manchester City
Madălin Popa – 1992 – a fost in probe la Fiorentina
Balint Bajner – 1991- joacă în present la West Ham
Â