Vjekoslav Lokica e noul antrenor al Brașovului. Zotta: „A semnat pe doi ani și jumătate. În doi ani vrem să ne batem la cupele europene”
Antrenorul croat Vjekoslav Lokica a semnat luni, un contract pe doi ani și jumătate cu FC Brașov, iar directorul general al clubului brașovean, Constantin Zotta, este convins că oficialii echipei au făcut cea mai bună alegere.
„Vjekoslav Lokica a semnat pe doi ani și jumătate și suntem siguri că am făcut o alegere bună. Cu siguranță obiectivul echipei rămâne în acest sezon salvarea de la retrogradare, pentru ca în doi ani să reușim să facem la FC Brașov o echipă care să se bată pentru un loc de cupele europene. O să facem și un parteneriat cu Dinamo Zagreb, astfel că la FC Brașov vor ajunge jucători care să ne ajute la îndeplinirea acestor obiective. Vjekoslav Lokica va face echipă pe banca tehnică cu Laszlo Balint, un antrenor tânăr în care noi avem de asemenea încredere„, a declarat Constantin Zotta.
În vârstă de 49 de ani, Vjekoslav Lokica a antrenat sezonul trecut formația de liga secundă Zagreb FC, cu care a reușit o promovare clară, la 6 puncte față de cea de-a doua clasată. În cariera lui, Lokica a mai antrenat pe Sibenik, Osijek, Rijeka și Primorje.
În ultimele luni, patronul Ioan Neculaie a fost refuzat de Daniel Isăilă, de Cornel Țălnar și de Dusan Uhrin. Tehnicianul ceh a fost chiar anunțat oficial, la începutul lunii decembrie, ca fiind antrenor al echipei, însă ulterior cehul a renunțat să semneze după ce a văzut condițiile de la Brașov.
FC Brașov, locul 10 în Liga I, a terminat turul campionatului cu Adrian Szabo antrenor.
sursa: Mediafax