Fostul acționar de la Dinamo, Vladimir Cohn, a declarat la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a fost audiat de procurori în legătură cu transferul fotbaliștilor Paul Codrea și Bogdan Mara.
Vladimir Cohn a mai spus că procurorii anticorupție l-au întrebat dacă a avut cunoștință despre transferurile celor doi fotbaliști de la Dinamo. Acesta a precizat că le-a spus procurorilor că nu Consiliul de Administrație al FC Dinamo, din care a făcut parte, avea putere decizională, ci executivul clubului.
Întrebat ce părere are în legătură cu transferurile de fotbaliști pe care le anchetează procurorii, Vladimir Cohn a răspuns că nu poate spune nimic și că o soluție o va da un judecător, și nu un procuror.
La final, Cohn a precizat că a făcut parte din Consiliul de Administrație al clubului Dinamo în perioada 1997-2007.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER