Revenit în vară la Craiova, după aproape doi ani petrecuţi în Belgia, Vladimir Screciu a fost titular în meciul cu Mediaş, dar nu a avut o evoluţie prea bună şi a fost înlocuit după pauză. Jucătorul în vârstă de 20 de ani spune că i-a fost foarte greu să-şi intre în formă, deoarece nu a mai fost titular de doi ani, vine după o accidentare şi după ce a fost în izolare mai mult de 3 săptămâni, din cauza coronavirusului.
Totodată, Screciu spune că a găsit Craiova schimbată în bine, pretenţiile sunt mai mari decât atunci când a părăsit gruparea din Bănie.
„Credeam că mă voi adapta repede, dar am găsit lucruri noi aici, lucruri bune. M-am acomodat destul de greu, dar acum mă simt bine, deşi nu sunt sută la sută, am avut o accidentare, apoi am avut acest virus, COVID 19 şi am stat cel mai mult dintre toţi jucătorii, trei săptămâni şi două zile. Nu am mai fost titular de doi ani de zile, trebuie să prind încredere în mine şi să-mi fac jocul şi mai bun.
Meciul cu Mediaş a fost primul în care am jucat din primul minut de când am plecat din România. M-am sufocat puţin. Mă întreabă multă lume care este postul potrivit, dar m-am antrenat pe toate posturile din apărare, dar şi în faţa defensivei. Nu este un challenge să joc la închidere, am mai făcut-o. Mi-am pierdut ritmul, nejucând în aceşti doi ani, dacă voi munci mult ca să revin, să fiu în formă” a declarat Vladimir Screciu.
Despre meciul UTA – Craiova, programat luni, de la ora 19, Screciu a spus: „Ne aşteaptă un meci greu, aţi văzut că Aradul este o echipă dificilă, se apără foarte bine, se deschid foarte greu, merită să fie acolo sus în clasament, dar depinde şi de noi cum ne facem jocul. Suntem pregătiţi, sperăm că vom lua toate cele trei puncte. Le lipsesc trei jucători, dar ne lipsesc şi nouă, nu cred că totuşi o echipă stă în trei jucători”.
Screciu îşi propune să fie printre jucătorii convocaţi la lot pentru turneul final european U21 şi a vorbit şi despre grupa din care face parte naţionala condusă de Adrian Mutu: „Este o grupă destul de dificilă la Euro U21, dar colegii mei au făcut o figură frumoasă anul trecut şi cred că va fi OK şi acum. Ne aşteaptă o provocare mare cu echipe precum Germania şi Olanda, dar şi cu Ungaria va fi greu, fiindcă este gazdă”.
Comentând incidentul în care arbitrul craiovean Sebastian Colţescu a fost implicat, la meciul din Champions League, dintre PSG şi Istanbul Başakşehir, Vladimir Screciu consideră că jucătorii formaţiei turce nu au perceput corect ce a spus Colţescu.
„Îmi pare rău pentru Sebastian Colţescu, el nu a vrut să spună ce a vrut Demba Ba să înţeleagă, acum şi România a fost pusă la ţintă din cauza acestui incident”, a declarat Screciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER