„Voi discuta cu Stângă și cu Balaci!** Vreau ca unul din ei să preia echipa până în vară!”
Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, sâmbătă, că va discuta cu Ilie Balaci și Ovidiu Stângă, pentru ca unul dintre cei doi să se ocupe de pregătirea echipei până la finalul sezonului, după suspendarea antrenorului Nicolo Napoli.
"Va trebui să am o discuție cu Ovidiu Stângă (n.r. – manager tehnic la Universitatea) și cu Ilie Balaci (n.r. – manager general) și din cei doi unul să se ocupe de echipă până la vară", a spus Mititelu.
Oficialul craiovean a adăugat că jucătorii au solicitat revenirea la club a preparatorului fizic Urbano Lega. "Sunt șanse mari să revină Urbano. Nu știu dacă fizic mai poate să schimbe ceva, însă jucătorii l-au cerut și probabil îi va ajuta mult mental, deoarece el știa cum să se comporte cu ei. Să sperăm că în cel mai scurt timp vom anunța cine se va ocupa de echipă", a precizat finanțatorul craiovean.
Potrivit unor surse din cadrul clubului, Ovidiu Stângă a refuzat să se ocupe de pregătirea echipei.
Jucătorii Universității au programată sâmbătă o ședință de pregătire, de la ora 18.00.
Adrian Mititelu a anunțat, vineri seară, după meciul Universitatea Craiova – Gloria Buzău, scor 1-1, în etapa a XXX-a a Ligii I, că antrenorul principal Nicolo Napoli și secundul acestuia, Ionel Gane, au fost suspendați din funcție.
După primele două meciuri ale etapei a XXXI-a, disputate vineri, Universitatea ocupă locul 5 în clasament, cu 53 de puncte.