Vasile Turcu spune că nu mai există cale de întoarcere în privința lui Dario Bonetti, pe care e hotărât să-l dea afară de la Dinamo. Acționarul „roș-albilor” s-a referit și la declarațiile lui Gigi Becali, care afirmase că Ioan Andone va fi noul antrenor al grupării din Ștefan cel Mare. Turcu a spus că acestea nu sunt decât niște glume, „marca Becali”.
„Gigi a făcut o glumă când a zis că Andone va veni la Dinamo. Ce era să spună Gigi de Dinamo? Eu unul sunt dinamovist adevărat. M-am jignit cu Andone, dar ne-am dat mâna și ne-am împăcat, n-am nimic cu el. Eu, personal, voi face tot posibilul ca Bonetti să plece de la Dinamo și Ion Marin să stea pe bancă la meciul cu Pandurii.”, a declarat Turcu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER