Voia să renunțe la el, dar l-a impresionat pe Becali și cota i-a „explodat”. Pe câți bani pleacă Gnohere

Eddy Harlem Gnohere (30 de ani) va pleca foarte greu de la FCSB, după ce în urmă cu puțin timp Gigi Becali era gata să renunțe la serviciile sale. Acum, golgheterul din sezonul trecut părăsește vicecampioana României doar dacă un club pune pe masă trei milioane de euro.

Becali l-a adus pe Rusescu, a fost tentat de Critian Lopez și Omrani, însă evoluțiile excelente ale „Bizonului” l-au făcut să stopeze căutările pentru încă un atacant. Decisiv din nou la Mediaș, unde a intrat la pauză și a schimbat jocul ofensiv al FCSB-ului, Gnohere i-a demonstrat lui Becali că e atacantul de care vicecampioana are nevoie, iar transferul său se va face doar pe bani mulți: „La revedere, nu-l mai dau pe Bizon. Acum o lună de zile, de exemplu, am zis că vreau un milion de euro pe el. M-au sunat, au zis că-mi dau un milion, iar eu am zis că vreau să-mi dau un milion și jumătate. M-au sunat ieri, mi-au zis că-mi dau un milion și jumătate, dar le-am zis că vreau două. Unde găsesc eu cu două milioane atacant ca Bizonul, care aseară a dat trei goluri? Că a dat trei goluri! Păi, cum să-l mai dau? Îl dau, dar doar pe trei milioane de euro”, a spus Becali, luni seară, despre vârful cumpărat cu doar 200.000 de euro de la Dinamo.

În paralel, reprezentanții lui Cristian Lopez au încercat să-l readucă pe vârful portughez pe radarul lui Becali, dar omul de afaceri nu a mai vrut să audă: „Impresarul lui Cristian Lopez tot mai vine și întreabă dacă-l vreau sau nu. Acum nu mai avem nevoie, că m-a convins Bizonul”, a mai transmis finanțatorul vicecampioanei, care are încredere că Rusescu va arăta bine: „Mi-a plăcut de Rusescu, mi-au plăcut mișcările lui. Vă dați seama, nu a jucat atât timp, dar am încredere în el”.
 

Publicat: 13 08. 2018, 20:59
Actualizat: 13 08. 2018, 21:00