„Vom avea un retur de foc, dar sper să jucăm în Cupa UEFA!”

Antrenorul Universității Craiova, Nicolo Napoli, a vorbit despre parcursul din acest an al echipei sale precum și despre jucătorii din formația sa. Acesta a declarat că are o bancă de rezerve lipsită de experiență precum și faptul că mulți dintre fotbaliștii săi au fost accidentați.

"Costea a pierdut pregătirea de vară și asta și-a pus amprenta pe evoluția lui, Wobay a ieșit din calcule timp de aproape două luni, Baird a jucat accidentat ultimele șase-șapte partide și acum trebuie să se opereze, la fel și Dilevski, a pierdut destule meciuri, au mai fost și anumite suspendări.Nu se poate spune că nu avem bancă de rezerve, poate doar că avem o bancă de rezerve lipsită de experiență, ceea ce nu este cazul altor formații aflate înaintea noastră sau după noi în clasament.Totuși, suntem conștienți de acest lucru, pentru că știm că sunt tineri și au nevoie să progreseze, să capete experiență și asta nu pot face decât prin jocuri", a spus Napoli.

Italianul a mai spus că speră ca echipa să-și îndeplinească obiectivul de a juca în cupele europene, chiar dacă vor urma meciuri grele în a doua parte a campionatului. Fostul fundaș dreapta a mai spus că echipa sa a stat bine în teren în meciurile importante, doar că s-a cunoscut presiunea rezultatului.

"Cu Rapid, Steaua și FC Vaslui, am stat bine în teren. Nu putem spune că am părut o echipă obosită pe final, probabil și importanța acestor jocuri a avut un rol.Una peste alta sunt mulțumit, le-am spus și băieților că sunt mulțumit de felul în care au încheiat acest tur. Ne așteaptă un retur de foc, în care cred că vor fi meciuri frumoase și sper să ne îndeplinim obiectivul, acela de a juca în cupele europene", a mai declarat Napoli.

 

Publicat: 04 12. 2008, 13:34
Actualizat: 04 12. 2008, 13:59