„Vom evita să-l mai delegăm pe Deaconu** la meciurile Stelei!”

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram,
a declarat, marți, că este posibil să nu-l mai delege pe arbitrul
Alexandru Deaconu la meciurile echipei Steaua, o perioadă, pentru a
evita posibilele speculații pe seama prestației acestuia la
jocurile formației bucureștene.

„A trecut un an și jumătate de la momentul acela cu
bricheta și cred că este timpul să trecem peste ceea ce s-a
întâmplat la acel meci Rapid – Steaua, condus de Alexandru Deaconu.
Dar poate că vom evita să-l mai delegăm, o perioadă, la meciurile
Stelei, pentru a se evita orice discuții. Totuși, cred că și dacă
va mai fi delegat la un joc al Stelei abia peste cinci ani, tot se
va mai discuta pe această temă. Însă de la acel meci din Giulești,
Deaconu a mai arbitrat Steaua și nu au fost probleme”
, a
spus Avram, comentând unele declarații referitoare la presupusa
prietenie dintre președintele CCA și președintele clubului FC
Steaua, Valeriu Argăseală, relație care ar influența delegările
arbitrilor.

Arbitrul Alexandru Deaconu a condus de două ori formația Steaua
în primele șase etape ale actualului campionat: meciul Steaua –
Unirea Urziceni, scor 0-1 (etapa a III-a), și jocul Gaz Metan
Mediaș – Steaua, scor 2-4, disputat duminică, în etapa a VI-a.

Partida Rapid – Steaua, disputată la 20 martie 2008, în etapa a
XXIV-a a Ligii I, ediția 2208-2009, a fost întreruptă în minutul
74, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit de o brichetă
aruncată din tribună.

Tot marți, Avram a mai spus că s-a efectuat o testare prin care
s-a verificat nivelul cunoștințelor de limbă engleză la arbitrii
aleși de membri CCA pentru selecția în vederea completării lotului
FIFA, în urma retragerii lui Sorin Corpodean și Aurelian Bogaciu,
după scandalul de corupție de la Pitești. Un asemenea test vor da
și arbitrii asistenți dintre care se va alege înlocuitorul lui
Marcel Savaniu, ieșit de pe lista FIFA din același motiv ca Bogaciu
și Corpodean.

Președintele CCA a mai menționat că arbitrajul are probleme la
nivelul reprezentării naționale, prea multe județe neavând
reprezentanți în rândul arbitrilor, asistenților și observatorilor
la Liga I. „Încercăm să repopulăm harta României cu arbitri
și asistenți delegați la partidele din Liga I. De exemplu, orașe ca
Timișoara și Cluj nu au niciun arbitru în Liga I. Sunt județe care,
de foarte mulți ani, nu au niciun arbitru și niciun asistent la
acest nivel. La fel și în cazul observatorilor, chiar dacă am mărit
numărul acestora, de la 18 la 26. Vom acorda facilități,
oportunități, vom efectua cursuri intensive, vom face monitorizare
și perfecționare, pentru a aduce arbitri la Liga I din toate zonele
țării. Prin asta, vom reuși, cel puțin, să rezolvăm anumite
probleme cu delegările. Nu avem garanția că, astfel, va crește
neapărat și valoarea arbitrajului românesc. Nu știu dacă, în
următorii 10-15 ani, România va mai avea arbitri la nivelul de
performanță atins de Nicolae Rainea și de Ioan Igna”
, a
explicat Avram.

Șeful arbitrilor a mai anunțat că vor fi trimiși, incognito,
supervizori din partea CCA, la anumite meciuri din ligile a doua și
a treia. „Vom urmări, astfel, activitatea observatorilor din
eșaloanele inferioare și vom face comparații între rapoartele lor
și ale supervizorilor noștri. La Liga I nu este cazul, pentru că,
la meciurile de acolo, are și Liga Profesionistă reprezentanți”, a
mai spus Avram.

Publicat: 15 09. 2009, 17:16
Actualizat: 16 09. 2009, 02:28