„Vom fi urmăriți”

Decarul clujenilor spune că atitudinea „Bursucului” nu-și găsește locul într-un fotbal profesionist și că adversarele la titlu ale clujenilor încearcă să monteze arbitrii împotriva trupei lui Conceicao.

„Nu ne prezentăm la Cluj”, amenința Dan Petrescu, după înfrângerea din Supercupă, când antrenorul Unirii Urziceni acuza că echipa sa a fost furaă de arbitri. „Să nu mai vină la Cluj. Nouă ne-ar conveni. Câștigăm cu 3-0. Să ne dea titlul și să joace ei între ei cum vor”, a venit răspunsul vehement a lui Eugen Trică. Mijlocașul clujenilor a fost foarte supărat pe declarațiile lui Dan Petrescu și îi arată acestuia obrazul. „Pe Dan Petrescu toată lumea îl cunoaște. Este urât ce face. Eu îl sfătuiesc să fie mai calm pentru că va juca în Champions League și nu e frumos să se manifeste așa. Ce va crede lumea? Până la urmă este imaginea României în joc”, crede Trică, cel care spune că tot acest scandal legat de arbitraj urmărește de fapt să destabilizeze formația clujeană. „Văd că încearcă din start să pună presiune pe arbitri. N-a fost nicio problemă de arbitraj la Supercupă. Văd că CFR este urmărită de la început. Iar vom fi singuri împotriva tuturor. Nu le convine că se duc trofeele în provincie. Celor din București le-ar conveni să ia Unirea Urziceni titlul decât să-l luăm noi. Atâta ură n-am văzut în viața mea”, acuză Eugen Trică. Decarul „feroviarilor” crede că atacurile oficialilor Unirii Urziceni nu sunt întâmplătoare și au menirea de a pune presiune pe arbitri încă de la început. „Se încearcă influențarea arbitrilor, dar fac un apel către aceștia să nu se sperie. Sunt băieți tineri și ar putea să cadă în plasa lor. Am ajuns să ne comportăm ca la amatori. Numai acolo te temi să mergi în unele deplasări ca să nu te bată suporteri”, a spus Trică.

„Jose” nu e pregătit fizic

Mijlocașul de 32 de ani nu a prins primul „11” în partida din Supercupă, dar Trică este sigur că va reveni printre titulari după ce se va pune la punct cu pregătirea fizică. „Încă nu sunt la potențial maxim. Putem vorbi despre titularizarea abia după 2-3 săptămâni. Nu e niciun fel de problemă că sunt rezervă. Când voi fi mai bine pregătit va fi altceva. Din pricina formei fizice nici nu am bătut penalty”, spune cel poreclit „Jose”.

„M-aș bucura ca Unirea Urziceni să nu se prezinte. Ar fi extraordinar să luăm 3 puncte în acest mod, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla”, Iuliu Mureșan, președinte CFR

„Este treaba Urziceniului dacă nu se prezintă la meci, dar nu luăm în calcul această posibilitate. Noi ne pregătim să jucăm sâmbătă primul meci din campionat”, Antonio Conceicao, antrenor CFR


Cabrera, în urmă cu privirea

Stoperul Nelson Cabrera a lipsit de la antrenamentul de ieri al CFR-ului, acesta pregătindu-se separat în sala de forță. Paraguayanul este în urmă cu pregătirea fizică și se va alătura colegilor săi abia în următoarele zile. Tot ieri, Culio s-a lovit la mână după ce un coleg l-a luat la țintă cu mingea, însă argentinianul și-a revenit după câteva minute.

Nuno Claro are cotul umflat

Portarul portughez încă se resimte după lovitura primită în partida cu Unirea Urziceni din Supercupa României, dar asigură că nu se pune problema să lipsească de pe teren în prima etapă a Ligii I. “Am cotul puțin umflat, dar cred că o să pot juca sâmbătă împotriva Urziceniului”, a spus goal-keeper-ul lusitan, care a fost menajat de Conceicao la antrenamentul de ieri.
 

Publicat: 29 07. 2009, 11:25
Actualizat: 29 07. 2009, 11:28