„Vom încerca să caștigăm tot!”

Atacantul Pantelis Kapetanos are planuri mari pentru următorul sezon și nu se teme de concurența puternică din atacul Stelei. Jucătorul transferat de la AEK Atena spune că odată ce va ajunge la potențial maxim  va ajuta formația din Ghencea să caștige toate competițiile în care este angrenată.

"Steaua e o formație foarte mare, atmosfera e bună și avem o echipă puternică. Vom încerca să caștigăm tot. La Steaua sunt mai mulți atacanți și cel mai bun o să joace. Am stat mult în afara gazonului din cauza unor probleme medicale și nu sunt sută la sută din potențialul fizic, dar sunt conștient că trebuie să muncesc din greu ca să ajung la 110 la sută. Meciul cu AS Roma trebuie tratat ca unul oficial. E un examen foarte bun pentru Steaua, ca să vedem unde ne aflăm. Am ales Steaua fără să stau pe gânduri, deoarece este un nume foarte mare, care nu-și permite să transfere jucători de mana a doua", a declarat Kapetanos cu ocazia conferinței de presă în care au fost prezentate achizițiile Stelei din această vară, conform www.steauafc.com.

Publicat: 25 07. 2008, 17:50