Oamenii de fotbal ne-au obișnuit cu declarații contradictorii de la o zi la alta. Marian Iancu nu se dezminte nici el de la aceste practici și afirmă că Timișoara va lupta pentru onoare împotriva Unirii, deși aseară anunța cu subînțeles: "Rămâne cum am stabilit!"
"Etapa viitoare e clar că vom juca pentru noi. Unirea Urziceni e cea mai bună echpă a campuionatului, merită să câștige titlul. Timișoara nu se află astăzi la nivelul Unirii – de la mentalitate, la pregătire, la staff, la toate suntem sub ei – mai puțin publicul. Doar acolo putem da lecții. În rest, nu ne putem ridica la nivelul Unirii Urziceni. În acest moment, Unirea joacă cel mai bun fotbal din campionat", a explicat Marian Iancu la gsptv.
În ceea ce privește posibila fuziune dintre Steaua și Urziceni, patronul de pe Bega consideră că nu este nimic imoral: "Tranzacția de care am zis ieri n-are nici o legătură cu fotbalul, este pusă în operă de oameni de afaceri. Este o mutare morală care nu atinge în nici un fel regulamentele.Fuziunea poate să fie prin absorbție și nu înțelegeți ce înseamnă din punct de vedere economic. Apoi veți vedea că nu atinge deloc interesul fotbalului"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER