„Vom juca pe Cluj Arena cu 30.000 de oameni în tribune!** Terminăm în primele 5 în campionat”
Jucătorii lui U abia așteaptă să joace pe noul stadion pe de Someș, care va fi finalizat pe 30 septembrie. „De abia așteptăm să revenim acasă, să fie publicul aproape de noi, să nu mai fie nevoiți să meargă sute de kilometri ca să ne susțină. Sunt convins că în primele meciuri vom aveam 30.000 de suporteri, însă pe urmă acest lucru depinde doar de evoluțiile echipei.
E bine ca inaugurăm stadionul, cred că lumea se va bucura de noul stadion și de condițiile care vor fi pe el. Mă bucur că se inaugurează, nu contează cu ce echipă jucăm, indiferent că e Kuban Krasnodar sau Arieșul Turda”, a spus fundașul Octavian Abrudan.
Acesta a vorbit și despre meciul de sâmbătă, de la Ploiești, cu Astra.
„Nu cred că a fost o surpriză înfrângerea Stelei la Ploiești, pentru că Astra este o echipă bună, venirea lui Șumudică la echipă a produs un șoc pozitiv pentru ei. Sunt sigur că vom avea un meci foarte greu și este important să strângem puncte. Îmi doresc ca toate echipele românești să se califice în Europa League.
Avem un început de campionat destul de bun, putea fi și mai bun dacă reușeam să o învingem și pe Steaua, sper să menținem ritmul acesta. Mă așteptam la orice în acest debut de campionat, echipa este în creștere și noi ne propunem să fim cât mai sus și mă bucur că am și reușit. Important e ca la finalul sezonului să fim în primele 5 locuri”, a mai precizat Abrundan, care a vorbit și despre intenția CFR-ului de a juca meciuri în Liga I pe Cluj Arena.
„Nu cred că CFR va juca pe noul stadion, dar vor decide autoritățile locale”, a punctat fundașul lui U.
Articol scris de Andra LUPOU