“Vă spun eu că schimbăm foaia la Steaua, pentru că m-am săturat! Am investit 25 de milioane de euro în jucători, plătesc salarii de sute de mii și uite unde am ajuns!”, a tunat Gigi Becali la finalul meciului cu Rapid.
Mai mult, patronul s-a declarat uimit de “tupeul” fotbaliștilor, care s-au plâns de faptul că nu și-au încasat de foarte multă vreme salariile și primele restante: “Nu mai vreau să mai vorbesc cu jucătorii, i-am spus lui Argăseală că salariile se dau dacă au rezultate, ei acum vor și prime…Cât tupeu poți să ai? Probabil că la unii nu o să le mai dau salariile, pentru că nu avem bani. N-au decât să-și depună memorii. Păi chiar așa, luăm la mișto banii lui Becali?”.
Planul patronului este de a scăpa de cât mai mulți dintre fotbaliștii cu salarii mari, în special cei străini, urmând ca Steaua să se bazeze în sezonul viitor mai mult pe jucătorii de la echipa a doua, plus nucleul de bază, alcătuit din nume precum Bănel Nicoliță, Dorin Goian, Sorin Ghionea, Bogdan Stancu, Ovidiu Petre sau chiar veteranul Petre Marin, dar și tinerii Andrei Ionescu, Eric Bicfalvi, Alex Tudose sau Ciprian Tătărușanu. Totuși, există și posibilitatea ca unii dintre oamenii de bază să fie transferați în străinătate, pentru a mai echilibra bugetul clubului. De altfel, jucătorii lui Marius Lăcătuș au fost deja anunțați încă de săptămâna trecută că în vară se pregătește o remaniere serioasă a lotului. “Băieți, să știți că acum nu jucați pentru Marius Lăcătuș, jucați în primul rând pentru voi. Trebuie să demonstrați că meritați să rămâneți la Steaua și în sezonul viitor”, a fost mesajul conducerii din Ghencea.
Rusu și Onicaș vor fi promovați
Printre jucătorii de la Steaua II aflați în grațiile latifundiarului din Pipera se numără internaționalii de juniori Vlad Rusu și Mihai Onicaș, despre care Gigi Becali a auzit numai cuvinte de laudă din gura vărului Virgil, cel care urmărește cu atenție toate prestațiile echipei “satelit”, ca și promovată în Liga a II-a. Nu este exclus nici să-i vedem pe aceștia în lotul echipei mari chiar și în ultimele etape ale actualei stagiuni. “Măcar dacă eram pe locul 7 și vedeam tinerii în teren nu mă supăram atât”, a mai spus latifundiarul cu amar în glas.
"Nu vreau să mai investesc în Steaua, pentru că e criză financiară și trebuie să strâng bani pentru fetele mele. Doar nu vreți să rămână sărace?!", Gigi Becali, patron Steaua
GIGI BECALI DESPRE…
Dayro Moreno: Nu mai vreau să-l văd! Pe noi ne-a bătut Dayro, nu Rapidul, că el a dat pasa aia greșită din care Spadacio a înscris golul doi
Juan Toja și Pantelis Kapetanos: Singurul care joacă este Toja, care se dăruiește pe teren, poate și
Antonio Semedo: Pe Semedo n-ai să-l mai faci fotbalist, țeapa rămâne țeapă!
Janos Szekely: A fost și el cam mână moartă, dar hai să zicem, poți să încerci cu Szekely. Poate și-a mai revenit
Bănel Nicoliță: Bănel este temelia Stelei, trebuia să fie titular! Dacă ar fi jucat de la început, i-am fi călărit bine de tot pe rapidiști
Alin Lițu: E mai util la mijlocul terenului decât Pleșan sau Semedo. Asta e părerea mea. Eu i-am urmărit cu mare atenție evoluțiile la Buzău, unde a dat randament ca mijlocaș central
CE JUCĂ‚TORI VOR PĂ‚RĂ‚SI APROAPE SIGUR STEAUA
Tiago Gomes – final de contract, se întoarce la Estrela da Amadora
George Ogăraru – final de contract, se întoarce la Ajax Amsterdam
Janos Szekely – este dorit de FC Timișoara, care este dispusă să achite cei 500.000 de euro ceruți de Gigi Becali
Antonio Semedo – s-ar putea întoarce în Portugalia
Dayro Moreno – și-a pierdut și sprijinul lui Becali, dar și pe cel al colegilor și conducerii. Va fi vândut la prima ofertă concretă
Robinson Zapata – a intrat și el în dizgrația lui Gigi Becali, care susține că din sezonul viitor Ciprian Tătărușanu va fi nr. 1 în poarta Stelei
Pantelis Kapetanos – în iunie îi expiră contractul și nu i s-a propus încă prelungirea
Cornel Cernea – este considerat prea bătrân pentru Steaua, mai ales că s-a anunțat deja că primii trei portari vor fi Tătărușanu, Vâtcă și Lungu
Ricardo Pedriel – este considerat o mare “țeapă”, în condițiile în care câștigă 120.000 de euro pe an și a jucat numai 78 de minute în 31 de etape!
“Vali Badea e peste Dayro”
Fostul portar de legendă al roș-albaștrilor, Helmuth Duckadam este de părere că Vali Badea este un fotbalist ca valoare peste Dayro Moreno. „Părerea mea este că valoarea lui Dayro Moreno nu este de Steaua. Păi, Vali Badea este peste el ca fotbalist. A fost o mare greșeală că s-a renunțat la Badea”, a încheiat Duckadam.
Steliștii riscă suspendarea terenului
Surse federale ne-au dezvăluit, ieri, că observatorul partidei Steaua-Rapid, Dumitru Mihalache și-a notat în raportul de joc scandrile rasiste ale ultrașilor steliști la adresa galeriei giuleștenilor,Totodată acesta a notat și bannerul „ Sunteți frații lui Mailat, vă stă gândul la furat!”. În aceste condiții, clubul Steaua riscă suspendarea terenului de joc sau interzicerea disputării unor număr de meciuri de pe teren propriu cu spectatori.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER