„Vom spulbera Unirea!”** / „Să dea Dumnezeu, dar văd că în fiecare zi pierdeți câte un jucător!”

După ce Marian Iancu a declarat că este sigur de victoria Unirii Urziceni în ultima etapă, în fața Stelei, Gigi Becali a ținut să-l asigure pe finanțatorul bănățenilor că "roș-albaștrii" vor da totul pe teren și vor reuși să câștige partida contra ialomițenilor.

Iată dialogul purtat de cei doi la gsptv:

Becali: Să mă scuze Marian Iancu, dar bate câmpii. E meciul pe care îmi doresc cel mai mult să-l câștig. Cum, să-mi doresc eu să fie Steaua în afara Europei? Ce mă interesează pe mine că pierde Unirea titlul?

Iancu: Să dea Dumnezeu să fie așa!

Becali: Eu vă spun că e meciul cu cele mai mari emoții din acest campionat, chiar mai mari decât în Liga Campionilor.

Iancu: Eu cred că Unirea va câștiga! Steaua are multe lipsuri. Văd că în fiecare zi mai pierde câte un jucător. Cred că domnul Becali va face o reconstrucție în Ghencea și își permite un time-out.

Becali: Îi spun eu sigur domnului Iancu că Steaua va câștiga! Așa se va întâmpla! Steaua bate la Urziceni și Timișoara face egal la Brașov. Eu vreau Steaua în Europa League și Unirea campioană, să îmi iau banii de la Bucșaru. De ce aș da eu meciul Urziceniului? Îi vom spulbera pe cei de la Urziceni!

Publicat: 09 06. 2009, 17:13
Actualizat: 09 06. 2009, 18:25