După ce în ultimele zile au apărut mai multe informații potrivit cărora fostul președinte Adrian Ambrosie ar intenționa să revină în fruntea Politehnicii Iași și să-l demită pe actualul șef Ciprian Paraschiv, suporterii echipei din Copou au reacționat.
Aceștia s-au solidarizat pe rețelele de socializare și au afișat la stadionul Emil Alexandrescu un banner uriaș de susținere pentru actualul președinte executiv pe care au scris ”Paraschiv nu pleacă!”.
Grupările de suporteri Peluza Nord Iași și Ultras Iași au dezvoltat mesajul pe rețelele de socializare.
”Unii dintre ageamiii osificați în scaunele de conducere ale Politehnicii, politruci care căpușează bugetul clubului tăind de ani de zile frunze la câini, organizează în aceste zile o tentativă de demitere din club a lui Ciprian Paraschiv. Peluza Nord Iași își exprimă solidaritatea și susținerea față de președintele și fostul căpitan al Politehnicii. Paraschiv NU pleacă! Politehnica înainte de toate și pentru totdeauna!”, au scris membrii Ultras Iași și Peluza Nord Iași.
În urrmă cu două zile, vicepreședintele Comitetului Director Adrian Ambrosie, fost președinte la Poli Iași, declara pentru ProSport că nu intenționează să revină în fruntea grupării din Copou. „Am anunțat și în Comitetul Director, vreau să ajut echipa din postura de membru fondator și de membru al Comitetului Director. Nu intenționez niciodată să mai revin în postura de președinte executiv. Și cu asta am lămurit toate speculațiile”, a declarat Adrian Ambrosie.
Altfel, primarul Municipiului Iași, Mihai Chirică, a provocat un scandal în Liga 1 după ce a declarat că: „Iau și eu bătaie de la Voluntari, Chindia. Tot felul de echipe din astea de mă doare capul când mă uit pe hartă. Eram bunișor la geografie, dar nu par a fi nicio capitală de nicio regiune. Sunt niște comune care gravitează în jurul unor orașe mai mari. Și când îi prind pe moldovenii ăștia vrednici îi ard de le sună apa în cap”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER