Vor să-i afunde și mai rău! „Vom încerca să câștigăm la Cluj!”
FC Brașov va juca în această etapă contra campioanei României,
CFR Cluj, iar „stegarii” nu se lasă păcăliți de poziția pe care o
ocupă trupa lui Cîrțu în clasament și spun că-i așteaptă un meci
greu împotriva unei echipe ce a făcut o partidă bună cu AS
Roma.
„Am făcut un meci bun cu Gaz Metan Mediaș, dar, din păcate,
avem probleme la finalizare, astfel că am pierdut două puncte
importante pe teren propriu. Echipa joacă, își crează multe ocazii
de gol, însă nu reușim să concretizăm. Ne dorim să rezolvăm aceste
probleme cât mai rapid. Urmează un meci foarte greu cu CFR Cluj,
echipa care a făcut un meci bun în Liga Campionilor cu AS Roma.
Mergem la Cluj să jucăm și să obținem măcar un punct. Deși are un
lot extrem de valoros, CFR Cluj nu stă bine în clasament. Importat
este să facem un joc bun și să obținem măcar un punct din acest
joc. În optimile Cupei României vom juca cu Universitatea Cluj. Nu
va fi un meci ușor, dar noi vom merge să obținem calificarea în
sferturile Cupei României”, a declarat Bădoi pentru
site-ul grupării brașovene.
Aceeși atitudine este adoptată și de portarul Traian Marc.
„Nu am mai câștigat în campionat de multă vreme. Am avut
parte de un program foarte dificil, important este că am reușit să
acumulăm puncte, iar în Cupa României am reușit să ne calificăm în
optimile de finală. Mergem la Cluj să jucăm cât mai bine și vom
încerca să câștigăm. CFR Cluj a avut câteva ocazii importante în
meciul de la Roma. Cred că dacă reușeau să înscrie la una din
ocaziile lui Traore nu pierdeau jocul. CFR Cluj are un lot foarte
valoros, iar locul din clasament este unul mincinos pentru ei. Noi
avem o echipă puternică, solidă și vom da totul să obținem un
rezultat bun. În optimile Cupei României puteam cădea doar cu o
echipă din Liga I. Universitatea Cluj este o echipa bună, dar eu
sunt sigur că ne vom califica în faza următoare a
competiției”, a completat goalkeeper-ul Brașovului.
Partida CFR Cluj-FC Brașov se va juca duminică cu începere de la
ora 18:00.