Vor să-i amendeze!** Jucătorii de la CS Turnu Severin ar putea fi penalizați pentru că au protestat
Fotbaliștii olteni au revenit ieri la antrenamente, după două zile de grevă
Napoli a semnat ieri un contract pe un an cu CS Turnu Severin
Conducerea nou-promovatei CS Turnu Severin răsuflă ușurată. După două zile de grevă, jucătorii de la malul Dunării au decis ieri să-și reia antrenamentele, dar nu înainte ca oficialii să le promită că marțea viitoare, la o zi după jocul cu FC Vaslui (luni, ora 21:30, DigiSport), le vor fi achitate o parte din restanțele financiare. Echipa a făcut ieri două ședințe de pregătire, iar mâine va pleca spre Vaslui, via Ploiești. Chiar dacă lucurile s-au calmat pentru moment, conducerea e decisă să nu treacă cu vederea revolta fotbaliștilor și ar putea să-i sancționeze prin tăierea salariilor cu sume de până la 25%. „Săptămâna viitoare va fi o ședință a Consiliului de Administrație și urmează să vedem ce sancțiuni se vor acorda. Există un regulament de ordine interioară pe care jucătorii l-au încălcat prin neprezentarea la antrenamente timp de două zile. E adevărat că există restanțe, dar puteau protesta altfel. Puteau să-și depună memorii”, a spus vicepreședintele Răzvan Lupu, care a dezvăluit și modul în care a reușit să-i readucă pe jucători la pregătire: „Le-am promis că vom achita o parte din datorii imediat după jocul cu FC Vaslui”. Numai că dacă în ședința CA se va decide amendarea greviștilor, banii promiși ieri ar putea să rămână în conturile clubului.
„Am vrut să tragem un semnal de alarmă!”
Adrian Olah, unul dintre cei mai experimentați oameni de la CS Severin, spune că jucătorii au vrut să tragă un puternic semnal de alarmă față de situația precară de la club. „În momentul în care am văzut că cei din conducere ne tot duc cu vorba și nu ne achită banii restanți, am decis să tragem un semnal de alarmă puternic. Așa am protestat noi, dar niciun moment nu s-a pus problema să nu facem deplasarea la Vaslui. Acum e bine că ne-am înțeles cu șefii și sper ca lucrurile să meargă bine la club”, a precizat Olah.
Napoli debutează luni
După ce a rezolvat problema jucătorilor, conducerea de la CS Severin a repurtat ieri un nou succes și l-a convins pe tehnicianul Nicolo Napoli să semneze un contract pe un an. Obiectivul italianului este salvarea de la retrogradare. „Nu sunt de acord cu acțiunea jucătorilor, dar ce e normal în România?! Sper să am toate condițiile pentru a-mi face treaba cât mai bine și să reușesc să salvez echipa de la retrogradare”, a spus Napoli, care va debuta luni, la Vaslui, pe banca celor de la CS Turnu Severin.