Cel mai interesant meci al etapei a XXIII-a are loc în această seară, începând cu ora 19:30, și le pune față în față pe Timișoara și Steaua, ocupantele locurilor doi și șase în clasament.
În cazul unei victorii, Poli poate profita de înfrângerea Oțelului de la Brașov, scor 1-0, și poate urca pe primul loc al clasamentului Ligii I.
Fostul jucător al lui Poli și Steaua, Iosif Rotariu, care a cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător la grupare din Ghencea, spune că a sosit timpul ca Timișoara să câștige titlul.
„A venit vremea ca Poli Timișoara să câștige titlul. Marele nostru avantaj va fi publicul. Avem dezavantajul că nu îl vom putea folosi pe Zicu, dar cred că băieții vor compensa această absență. Am avut o perioadă foarte bună la Steaua, dar acum sunt timișorean. Echipa a rezistat foarte bine schimbărilor de antrenori. Uhrin s-a integrat excelent în România. Este un antrenor foarte bun și împreună putem câștiga campionatul” a spus Rotariu pentru Evz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER