Convocarea lui Andrei Ivan la naționala de seniori a României le dă aripi oficialilor CS U Craiova, care sunt acum convinși că vârful de 18 ani va reprezenta următorul „export” spectaculos făcut de o formație din Liga 1. Managerul general al oltenilor, Felix Grigore, vorbește chiar de o sumă care să se apropie de cea încasată de Steaua pentru Vlad Chiricheș, în momentul transferului la Tottenham. 9,5 milioane de euro au încasat roș-albaștrii în 2013 pentru fundaș, iar Grigore se declară convins că Ivan poate aduce o sumă la fel de mare în conturile Craiovei.
Vor să preia „modelul sârbesc”
Grigore vorbește despre modelul aplicat de cluburile din spațiul ex-iugoslav și în special de formațiile cu nume din Serbia și Croația (Partizan Belgrad, Steaua Roșie Belgrad sau Dinamo Zagreb), care au obișnuit lumea fotbaluli cu transferuri pe sume importante, nefiind dispuse să renunțe la jucătorii promițători pe sume derizorii, așa cum s-a întâmplat în România în special la începutul anilor 2000.
În vârstă de 18 ani, Ivan a evoluat în 12 partide pentru CS U Craiova, în acest sezon, reușind 3 goluri și 3 pase decisive.
„De Andrei Ivan spun de peste o lună că e cel mai bun atacant din Liga 1 și uite că am avut dreptate, că a ajuns și la naționala de seniori. Cota lui pe hârtie este una mare! Era mare și înainte, dar cu atât mai mult acum.
Este un copil de 18 ani care joacă la o echipă din prima partea a clasamentului românesc și care, uite, este convocat și la echipa națională a României și nu la orice meci, ci la un amical cu Italia.
Cel mai corect preț pentru Andrei Ivan este să ne raportăm la prețul pentru care Chiricheș a plecat din România! Dar Andrei Ivan e atacant și Chiricheș e fundaș central. Atacanții sunt mai scumpi, dar și Chiricheș avea mai multe selecții la națională. Eu am zis că ne putem raporta. Chiricheș a plecat pe o sumă foarte mare, dar ne putem uita în grădina vecinilor noștri stârbi. E adevărat că este o diferență, dar putem lua un exemplu de acolo.
Cred că în momentul ăsta, dacă el ar fi fost jucător sârb, avea un preț de minim 10 milioane„, a declarat Felix Grigore la ProSport LIVE.
Va mai fi vândut vreun jucător din România pentru o sumă similară cu cea pe care a plecat Chiricheș la Tottenham?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER