Vorbește eroul Pancu: „Am făcut cinci antrenamente, dar nu puteam rata cel mai important meci din istoria recentă”

Pancu a fost omul care a tras după el echipa, lucru remarcat și de Nicolae Cristescu, cel care l-a lăudat după meci: „Pancu este simbolul acestei echipe”

Daniel Pancu a declarat după meci că Rapidul putea primi și cinci goluri în prima repriză, dar că revenirea a fost posibilă datorită suporterilor și a Divinității

Pancu: „Am facut doar cinci antrenamente”

„A fost foarte frumos și foarte greu. Dumnezeu a fost de partea noastră. În prima repriză puteau să ne dea cinci goluri, s-a văzut că nu avem pregătire și ritm. Spiritul suporterilor ne-a împins spre victorie. A fost foarte greu, am făcut doar cinci antrenamente, dar am 20 de ani de carieră în spate…”, a declarat Pancu după baraj.

Pancu: „Nu puteam rata cel mai important meci din istoria post-revoluționară a Rapidului”

„Am primit doar un salariu din cele patru și jumătate, dar am fost cu toții de acord că dacă am rezistat atât, nu puteam rata cel mai important meci din istoria post-revoluționară a Rapidului. Nu e cazul însă să mai vorbim despre bani, suntem fericiți cu toții. Urmează o perioadă foarte, foarte grea, numai în pielea lui Marian Rada să nu fii acum”, a mai spus atacantul.

Pancu îi înțeapă pe cei de la Iași și Concordia: „Au fost niște maimuțăreli ce au făcut”

„Au fost doar niște maimuțăreli din partea celor de la Chiajna și de la Iași. Nu există așa ceva, să câștige la TAS. Nu m-am gândit niciodată la liga a doua, niciun moment”, a mai spus Pancu.

Cristescu: „Pancu merită mult mai mult. Are rezervat oricând un loc în conducerea Rapidului, este simbolul echipei”

Publicat: 14 07. 2013, 00:45
Actualizat: 14 07. 2013, 00:46