Vorbește omul momentului în Liga 1! Alin Minteuan, discurs de mare antrenor + probleme care trebuie rezolvate de urgență: „Mă afectează”
Alin Minteuan (42 de ani) este un antrenor fericit. A reușit a cincea victorie din tot atâtea posibile pe banca CFR-ului, ultima împotriva Viitorului, scor 1-0. La finalul partidei, antrenorul și-a lăudat intens jucătorii și oamenii care se află în jurul grupului de jucători.
„A fost o partidă normală cu ocazii de amble epărți la început, după care am pus stăpânire pe joc. Ne-am închis mai mult după ce am marcat, ei au mai avut niște ocazii. A fost greu, dar cum spuneam jucătorii care se află în lot nu trebuie să demonstreze nimic, pentru că sunt voloroși. Îi felicit, pentru că au fost admirabili. Păun juca de la început oricum, dar mă bucur enorm că a marcat și pentru un jucător tânăr ca el e bine venit golul și va avea altă motivație”, a declarat Minteuan, la DigiSport.
Minteuan e surpriza CFR-ului în lupta pentru titlu. A fost numit într-un moment în care echipa se pregătea de intrarea în play-off, nimeni nu-i dădea vreo șansă că poate rezista odată cu posibila revenire a lui Dan Petrescu, dar și-a văzut de drum și s-a desprins de U Craiova și FCSB, la patru, respectiv opt puncte: „Cheia succesului e tot grupul, asta începând de la staff, administrativ, tehnic și grupul de băieți care, cum spuneam și altă dată, face diferența. Grupul e foarte unit și asta face diferența”, a adăugat interimarul de la CFR.
Din vestiarul campionilor, fotbaliștii au cerut banii, întrucât la CFR sunt întârziere salariale, dar Minteuan a dat asigurări că totul se va rezolva: „Nu sunt restanțe financiare foarte mari, poate salariul pe câteva zile, dar se va rezolva această problemă. La bucurie sloganul e să vină banii. Cert e că se va rezolva această problemă”.
Campioana a pierdut doi fotbaliști înainte de partida cu Viitorul, pe Țucudean și Costache, iar antrenorul e nevoit să se replieze: „E o perioadă de întrerupere în care avem timp să reglăm unele probleme. Vreau să vedem care e problema lui (n.r. – Țucudean) și vedem ce facem. Cu siguranță mă afectează, inclusiv problema lui Costache”, a mai spus Minteuan.