Vot de încredere pentru Miriuță din partea jucătorilor de la CFR: „Este echidistant, riguros, ține la disciplină și punctualitate”

Redactor:
Daniel Lup
Vot de încredere pentru Miriuță din partea jucătorilor de la CFR:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La aproape o lună de când a semnat cu CFR și după doar o săptămână de când a condus primul antrenament, Vasile Miriuță (foto, în centru) a impresionat la Cluj Napoca. Deși este numai 45 de ani, tehnicianul a reușit să se impună repede. E pe placul lui Cadu și compania, care îl consideră antrenorul potrivit pentru a aduce un nou trofeu la CFR. Cum a reușit să se impună Miriuță așa de repede?
Fire joviabilă, Miriuță a adus la Cluj rigoarea nemțească. Le-a cerut în primul rând jucătorilor să se repecte între ei și să respecte programul de pregătire. „Ne-a spus că toți suntem egali, indiferent de nume sau vârstă. În funcție de cine se va pregăti mai bine va avea șanse să joace în amicale și mai apoi să fie titular. Ține mult la program. Fiecare antrenament pleacă la oră fixă, autocarul pleacă exact la cât se stabiliște înainte”, e caracterizarea făcută de unul dintre elevii săi.

Este comparat cu Andone
Miriuță a încercat să se apropie de jucătorii săi, având mai multe discuții cu aceștia. La nivel de grup vorbește mereu despre faptul că CFR poate să câștige sezonul viitor campionatul. „Ne spune fiecăruia ce greșim, ne dă sfaturi despre cum putem să progresăm. Vorbește mereu că anul acesta trebuie să ne batem la cupele europene și că sezonul viitor ne vom bate la campionat. Doar Andone știa să comunice mai bine și să ne motiveze”, mai spun jucătorii lui Miriuță, în frunte cu Ricardo Cadu.


3 antrenori a avut CFR în acest sezon: Mircea Rednic, Petre Grigoraș și Vasile Miriuță


Opusul lui Uhrin
Miruță este văzut ca opusul lui Dușan Uhrin. Cehul a venit în ianuarie 2009 la Cluj, dar nu a rezistat decât patru etape. Jucătorii s-au plâns conducerii că Uhrin are un stil dictatorial, iar cehul a fost demis după o victorie, 3-0 cu Vaslui. Cadu a fost cel care le-a cerut lui Paszkany și Mureșan să îl demită pe Uhrin pentru ca echipa să aibă rezultate. Lusitanul l-a numit pe antrenor „Hitler al fotbalului”.

Paszkany îl testează șase luni
Miruță a intrat de mai mult timp în vederile lui Paszkany care l-a ofertat de două ori în toamnă, după demiterea lui Rednic și după startul slab al lui Grigoraș. Adept al fotbalului din Germania, finanțatorul Clujului le-a spus apropiaților că va trage linie la vară legat de activitatea lui Miriuță. Antrenorul are șanse mari să rămână și sezonul viitor la CFR, chiar dacă nu va prinde cupele europene. Paszkany i-a cerut să formeze un grup unit și jocul să crească de la meci la meci.


28 de puncte au clujenii după 19 runde, fiind la 11 puncte de cupele europene


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×