În ciuda speculațiilor apărute în ultima perioadă care-l dădeau pe Flavius Stoican demis de pe banca Iașiului la primul eșec, oficialii din Copou au anunțat că postul tehncianului nu este în pericol. Cel puțin până la meciul cu Concordia Chiajna. Președintele executiv Adrian Ambrosie a admis că echipa ieșeană a făcut la Călărași cel mai slab meci din acest sezon, dar a precizat că Flavius Stoican se bucură în continuare de încrederea executivului.
„Din păcate, la Călărași am făcut cel mai slab meci al nostru în acest sezon. Echipa a fost de nerecunoscut. Jucătorii au părut blazați, am văzut o lehamite, parcă nu mai au motivație. Cu siguranță vor apărea modificări în echipă în meciul viitor. Flavius probabil va face mai multe schimbări. Avem mulți jucători în lot, care își așteaptă rândul să joace. Cine nu dă randament, pe bancă! În ceea ce privește banca tehnică, nu se pune problema schimbării antrenorului. Flavius se bucură în continuare de încrederea noastră și sunt convins că vom arăta altfel în meciul din Copou, cu Concordia Chiajna”, a declarat președintele Adrian Ambrosie.
La rândul său, președintele Comitetului Director, Leonid Antohi, a declarat că Flavius Stoican va avea timp în perioada de întrerupere a campionatului să-i pună pe picioare pe jucătorii nou-veniți.
„Meciul cu Chiajna este foarte important, avem nevoie de o victorie pentru a pregăti în liniște următoarele meciuri. Flavius va avea timp apoi să omogenizeze echipa, să-i aducă pe jucătorii noi la parametrii fizici optimi. Nu se pune problema să plece antrenorul în acest moment”, a precizat Antohi.
„Trebuie să-l felicităm pe Cioinac când iese de pe teren fără cartonaș”
Referitor la situația lui Cioinac, jucător eliminat în finalul primei reprize a meciului cu Dunărea Călărași, Antohi a oferit declarația zilei la Digi 24 Iași, în emisiunea „Divizia Locală”: „Cioinac este un recidivist. Cred că vom ajunge să-l felicităm când iese de pe teren fără cartonaș primit. Și Flavius este supărat pe chestia asta, pentru că este singurul închizător cu experiență din echipă. Ar trebui să se abțină, să fie mai prudent în joc. Nu știu dacă vor fi luate măsuri împotriva lui, aștept un raport din partea antrenorului și a președintelui și vom decide dacă îl vom sancționa sau nu. Dar echipa are nevoie de el, este un jucător experimentat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER