Vrăjitorul! Primul interviu acordat de Livu Ganea după meciul senzațional cu Rapid

Duminică, la derby-ul cu Rapid, Liviu Ganea a avut o seară
magică. A fost eroul „câinilor” într-o partidă care, până la
intrarea lui pe teren, prinsese accentele unui film de groază
pentru alb-roșii.
În doar 10 minute, „Găniță” a arătat că minunile la Dinamo nu s-au
terminat și a schimbat soarta partidei. O „dopietta” care a
îngenuncheat Giuleștiul și i-a dus pe „câini” în al nouălea cer.
Ieri, fotbalistul a acceptat să vorbească pentru ProSport despre
meciul cu Rapidul. A lăsat impresia că nimic nu s-ar fi
întâmplat.

Liviu, cum te simți după o seară precum cea de
duminică?

Împlinit. Cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit. Am avut o
perioadă grea după meciul de la Split, dar am reușit să trecem
peste ea. Practic, la pauză am renăscut. Asta înseamnă că am avut
atitudine.

Sincer, tu mai credeai?
Ți-am răs­puns pe teren la întrebarea asta, așa că treci la
următoarea (râde).

Este cel mai bun meci al tău din carieră? (n.r. se gândește
câteva secunde).

Da! Ținând cont de context, pot spune că e cel mai bun meci al meu.
M-am cam obișnuit să mi se întâmple cu Rapidul să prind jocuri
bune. Și la Otopeni, și la Astra, și acum la Dinamo am înscris
împotriva lor. Îmi priesc meciurile cu ei și sper să nu îi iert
nici pe viitor.

„Sper să
joc doar atacant!”

Cât de mult a contat poziția în care ai
jucat?

Nea Ando mi-a spus la pauză că o să intru și o să joc lângă Marius
Niculae. A contat, pentru că acolo mă simt cel mai bine și sper să
joc numai în această poziție. Când evoluam în stânga cred se putea
spune că era o improvizație.

Dar și concurența e mai mare în atac…
Și ce dacă? Joacă cine e în formă! Nu îmi este teamă de concurență.
Intru când e nevoie de mine. Poți da două goluri, și etapa viitoare
să stai pe bancă. Antrenorul știe de ce are nevoie, dar mie nu îmi
este teamă de concurență.

Practic, într-un timp destul de scurt, ai câștigat un loc
în primul „11”…

Ți-am spus că nu mă așteptam, dar nu pot decât să mă bucur. Când am
revenit la Dinamo am cerut un singur lucru: să primesc șansa mea.
Am spus că nu o să accept să fiu din nou împrumutat. Cred că acum
nu se mai pune problema.

Te gândești la titlul de golgheter?
Hai să mai așteptăm. E devreme, cred că în retur ar fi cel mai bine
să vorbim despre acest subiect. Anul trecut am înscris 11 goluri,
anul ăsta sper să îmi depășesc recordul.

Sincer, nu pari entuziasmat. Mă așteptam să fii mai
euforic…

Am învățat ceva din meciul de aseară: să mă bucur când fluieră
arbitrul. Este etapa a patra, mai e mult până departe, de ce să mă
bucur acum?


30 de mii de dolari este salariul lui Ganea la Dinamo, dar poate
ajunge și la 100.000 dacă va fi integralist

11 goluri a înscris sezonul trecut tânărul atacant al
„câinilor”, atunci când evolua la Astra

23 de goluri a marcat Liviu Ganea în Liga I în cariera sa

18 selecții are Liviu Ganea la naționala de tineret, pentru care
a marcat de șase ori


Bornosuzov și Piț,
doriți în „Groapă”

Încercările lui Andone de a mai achiziționa fotbaliști pe posturile
considerate deficitare nu s-au încheiat. Atanas Bornosuzov de la
Astra Ploiești și Adrian Piț de la AS Roma sunt doriți de către
tehnicianul dinamovist. Dacă mijlocașul formației ploieștene are
șanse mari să ajungă în „Groapă”, nu același lucru se poate spune
despre Piț, care este dorit în continuare în „Cetatea Eternă”, în
ciuda faptului că nu prinde decât foarte rar banca de rezerve.

Publicat: 17 08. 2010, 02:20
Actualizat: 17 08. 2010, 02:28