Vranjes a debutat la CFR,** clujenii au învins-o pe Kosice! VEZI echipa lui Jorge Costa

CFR Cluj a învins, joi, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa MFK Kosice (locul 10 în prima ligă slovacă), într-o partidă amicală disputată în cadrul turneului de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al grupării ardelene.

Golurile clujenilor au fost marcate de Cadu ’51 din penalty, Mureșan ’62 și Sougou ’82, iar oaspeții au înscris în minutul 89, fructificând o lovitură liberă.

Antrenorul Jorge Costa a început meciul cu următoarea echipă: Beto – Lionn, Cadu, Piccolo, Nicoară – Godemeche, G. Mureșan, Sougou – Bastos, Rui Pedro, Kapetanos. Au mai evoluat Maftei, Hora, Weldon, Ronny și Vranjes, ultimul debutând la echipa clujeană după împumutul de la Pandurii Târgu Jiu.

CFR va disputa următoarea partidă amicală sâmbătă, de la ora 16.30, cu Jagiellonia (locul 10 în prima ligă poloneză).

MEDIAFAX

Publicat: 09 02. 2012, 17:36
Actualizat: 09 02. 2012, 17:38