Vrea „capul”** lui Bonetti!

Pentru a doua oară în această vară, Ioan Becali vrea să schimbe antrenorul la Dinamo. Pe culoarele clubului se vorbește deja că fostul impresar pregătește înlocuirea lui Bonetti cu un tehnician nou, altul decât Ion Marin, ce ar putea fi controlat de către frații Becali.

Acestea sunt temerile oficialilor dinamoviști, care își alimentează suspiciunile cu o serie de motive sugestive. Iată și de ce cred șefii că fostul agent FIFA nu îl agreează pe Dario Bonetti și, mai mult, încearcă să forțeze plecarea sa de la echipă:

Favoriții lui sunt doar rezerve

Bonetti este consecvent ideii titularizării jucătorilor tineri, iar acest lucru înseamnă automat blocarea unor locuri în primul unsprezece. Din păcate pentru tehnician, el a ales să țină pe bancă exact jucătorii apropiați de Becali. Ianis Zicu, Adrian Cristea, Claudiu Niculescu și Cosmin Moți alcătuiesc lista protejaților lui Giovani care nu mai se regăsesc pe lista titularilor indiscutabili. Cum fostul președinte de la Dinamo vrea ca favoriții lui să fie monitorizați pe teren de către emisarii cluburilor occidentale, conflictul de interese există deja. Iar Giovani pierde astfel bani serioși.

Testul de la Piatra-Neamț

Tocmai de aceea, conducătorii clubului se vor folosi de partida de la Piatra-Neamț, cu Ceahlăul, pentru a vedea exact cât de departe este dispus să meargă Giovani Becali. Pentru că la acest meci este de așteptat să se regăsească în primul „11” mai mulți jucători apropiați acestuia, șefii au de gând să monitorizeze atent evoluția lor tocmai pentru a se convinge de această teorie a „săpării” lui Bonetti din interior.

„Eu zic că o decizie în cazul lui Bonetti trebuie luată abia după primele cinci etape. Dacă evoluțiile vor fi bune, el va trebui păstrat la echipă”, Ioan Becali, 20.07. 2009
„Dacă Dinamo va continua așa și cu Ceahlăul, conducătorii trebuie să ia taurul de coarne și să schimbe antrenorul. Nu-l văd bine deloc pe Bonettti dacă mai are un eșec”
Ioan Becali, 10.08. 2009

Război de lungă durată cu frații Becali
Suspiciunile dinamoviștilor cu privire la jocurile de culise ale familiei Becali au început la finalul sezonului trecut. Atunci acționarii au bănuit că prestația catastrofală a jucătorilor impresariați de frați a fost comandată chiar de aceștia, care ar fi avut interese în a direcționa banii din calificarea în Champions League către Urziceni. Întâmplător sau nu, după aceste discuții, Cosmin Moți și-a pierdut locul de titular, fiind preferat Dragoș Grigore.  Un alt argument folosit de către oficiali este reprezentat de atacurile dure îndreptate în direcția lui Bonetti de Vasile Turcu, “omul de casă” al lui Victor și Ioan Becali.

 

Publicat: 13 08. 2009, 08:39
Actualizat: 13 08. 2009, 08:50