Meciul dintre Petrolul și Steaua a fost marcat de unul dintre cele mai negre episoade din istoria Ligii 1. Un fan al gazdelor a intrat pe teren și l-a lovit cu pumnul în cap pe fundașul roș-albaștrilor, Galamaz.
Fotbalistul este de părere că agresorul a folosit un obiect, zona afectată fiind prea mică pentru a explca o agresiune cu pumnul gol.
„Cred că m-a lovit cu ceva, e o fractură mică într-o zonă limitată. Dacă dădea cu pumnul gol ar fi afectat o zonă mai mare. Doctorii mi-au spus că sunt norocos, dacă dădea 2 centimetri mai sus mă lovea în tâmplă, iar 2 centimetri mai în spate îmi nimerea timpanul.
Aș fi reacționat la fel ca și Martinovic. M-a bucurat că a luat o astfel de atitudine.
Îmi doresc să plătească cei vinovați, să nu se mai întâmple asemenea lucruri”, a spus Galamaz la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER