„Vreau CFR-ul pe locul 1 la final!”
UTA are în lot cinci foști „ceferiști“: Florin Dan, Roszel, Oliveira, Amoreirinha și Mărginean. Ultimii trei nu au voie să joace astăzi.
Fief „feroviar“. Așa a ajuns UTA în acest sezon, după ce nu mai puțin de cinci jucători ai CFR-ului au luat drumul Aradului de la începutul acestui campionat. Tocmai înainte de jocul de azi, unul dintre ei, Radu Mărginean, nu ascunde că, deși e arădean, va ține cu CFR în lupta pentru titlu.
„Da, eu vreau ca CFR-ul să ia fața Stelei și așa să poată câștiga campionatul. Nu știu dacă eu voi mai juca vreodată la ei, pentru că eu sunt împrumutat la UTA, dar nu mă ascund. Vreau să văd CFR pe primul loc la finalul campionatului”, a spus ferm Mărginean, deși se așteaptă ca declarația lui de dinainte de joc să stârnească un val de controverse.
Trimis în iarnă la UTA, Radu nu știe încă ce va face din vară dacă arădenii nu se salvează de la retrogradare. „Eu încă mai sper într-o minune. Așa am făcut și atunci când am venit aici. Am ales cu inima și nu îmi pare rău nici acum pentru decizia luată. Voi vedea la vară încotro o voi apuca. Sunt jucătorul CFR-ului, așa că depind și de răspunsul lor”, a punctat Mărginean.