„Vreau în teren!”**
Argentinianul adus cu surle și trâmbițe în iarnă pentru a-l face uitat pe Eugen Trică nu a avut ocazia să demonstreze că merită să îmbrace tricoul fostului decar.
Mijlocașul Paolo Frangipane trebuia să fie noua revelație în Gruia, după plecarea lui Trică în Cipru la Anorthosis, însă argentinianul nu a reușit să-l convingă nici pe Dusan Uhrin Jr, nici pe Antonio Conceicao că merită un loc în primul unsprezece. Cu doar două partide în Liga I și una în Cupa României, fostul star al lui Belgrano Cordoba a stat în tribune mai tot returul, iar această situație nu este pe placul jucătorului poreclit „Păpușa”. „Adevărul este că în momentul în care am venit la Cluj am fost foarte entuziasmat și nu vroiam să dezamăgesc. Am jucat însă foarte puțin, deși cred că am avut prestații bune când am fost folosit”, spune Frangipane, dornic să justifice până la ultimul eurocent cei 20.000 de euro din salariul lunar. „Nu vreau să iau bani degeaba, dar, dacă nu intru pe teren, cum să demonstrez că sunt în stare de ceva? Nu știu ce se întâmplă. Poate nu le place cum joc sau nu au încredere în mine. Aș vrea să știu adevărul, pentru că acest lucru mă afectează”, se plânge „Păpușica”. În ciuda situației lui la echipă, Frangipane nu are gânduri de ducă. „Nu mă gândesc să plec. Am contract până în decembrie și o să îl respect. Vreau să conving că merită să rămân, pentru că mă simt foarte bine la această echipă”, promite Paolo Frangipane.
103
minute a jucat Paolo Frangipane pentru CFR în acest sezon, 77 în Liga I și 26 în Cupa României
Â