„Vreau locul 2, Cupa și titlul de golgheter!”** Ce spune Bokila despre posibilitatea de a ajunge la Steaua din vară

Jeremy Bokila a marcat o dublă în meciul cu Pandurii și a ajuns la 10 goluri în Liga 1. Chiar dacă se află la distanță mare de Rusescu (18 goluri), atacantul spune că se gândește să-l depășească pe stelist

Lui Bokila îi expiră împrumutul la Petrolul în vară, iar găzarii au opțiunea de a-l cumpăra definitiv pe fotbalistul care în iarnă a fost dorit și de Steaua

Jeremy, ai reușit o „dublă” cu care ai adus practic șase puncte Petrolului, fiind un meci direct pentru Europa League…
Sunt bucuros că am marcat, dar mai ales că am făcut un joc bun, consistent. Sigur, un gol a fost din penalty, iar la celălalt am avut puțin noroc. Trebuie să fim însă mai preciși, fiindcă am avut șapte ocazii și am dat doar trei goluri. Era un joc foarte important pentru noi, sunt fericit că l-am câștigat și acum putem spera și la locul 2, fiindcă ne-am apropiat de Astra.

Aveți culoar bun spre locul secund…
În etapa viitoare, Astra și Pandurii au meciuri mai grele, iar noi putem bate Bistrița și astfel am ajunge pe poziția secundă. Mai e și Dinamo și trebuie să fim atenți și la ei. Nu ne uităm la alte echipe, ci la jocul nostru, dar nu e rău că se împiedică pe rând contracandidatele noastre.

Zece goluri pentru tine până acum în Liga I, ești în grafic?
Sunt mulțumit. Mă bucur în primul rând că joc, pentru asta am venit în România, apoi este bine că echipa mea are un parcurs bun. Nu știu dacă îl pot ajunge pe Rusescu, are opt goluri mai mult, dar mi-aș dori să fiu golgheterul campionatului, dacă nu acum, poate la anul.

„Sunt fericit la Petrolul, dar nu știu ce o să fac din vară”

Petrolul are șanse la Europa League atât prin campionat, dar mai ales prin Cupa României. Care ar fi principalul obiectiv?
Cred că ambele competiții sunt foarte importante. Bine, în Cupă avem doar trei meciuri și mai este vorba și de un trofeu pus în joc, care contează foarte mult. Să nu uităm totuși că Oțelul este o echipă foarte bună, care are acum și un antrenor excelent, Grigoraș, și nu ne va fi deloc ușor. Dacă vom juca finala va fi ceva special, vom da totul să ajungem acolo și să o câștigăm. Campionatul este important de asemenea, mai ales că Petrolul nu a terminat de foarte mult timp pe o poziție așa de bună. Steaua nu poate fi ajunsă, dar locul doi ne este la îndemână.

Ce se va întâmpla cu tine din vară? Waregem, echipa care te-a împrumutat la Petrolul, este aproape să meargă în Liga Campionilor, la fel și Steaua care te-a vrut. Ai și varianta să rămâi la Petrolul și să joci în Europa League…
Nu știu ce voi face din vară, știu că s-a vorbit de Steaua, dar sunt legat de Waregem, care face un sezon foarte bun în Belgia. Mă simt fericit la Petrolul, avem un grup bun și niște suporteri deosebiți, mi-aș dori să joc în Europa League cu actuala echipă, dar nu depinde numai de mine.


10 goluri a marcat Bokila în actuala ediție a Ligii 1

200.000 de euro trebuie să plătească Petrolul lui Zulte Waregem pentru a-l achiziționa definitiv pe Bokila

Nu știu ce va fi din vară, dar acum gândul meu stă numai la Petrolul
Jeremy BOKILA, atacant Petrolul


 

Publicat: 08 04. 2013, 10:27
Actualizat: 08 04. 2013, 10:28