Ion Marin s-a despărțit de Dinamo în cursul acestei zile, iar gândurile acționarilor din „Ștefan cel Mare” s-au întreptat instant spre Cornel Dinu. Cristi Borcea vrea pe banca tehnică omul care a adus titlurile din 2000 și 2002, dar Mister spune că nu „mai are energia” de a antrena. Dinu și-ar dori totuși să-l ajutae pe viitorul tehnician cu sfaturi, din postura de „director tehnic”.
„Meseria de antrenor este extrem de obositoare, iar eu mi-am pierdut energia de a fi antrenor. De aceea am mers pe ideea de om cu experiență, de a ajuta. Până acum am colaborat foarte bine cu antrenorii de la Dinamo, dar acum este din nou criză. Acum nu mai ai liniște, toată lumea se bagă, toată lumea se pricepe, toată lumea vrea să impună pe cineva. Energia mea este pe terminate. De-aceea mi-am oferit disponibilitatea să fiu director tehnic. Să ajut cu experiența mea echipa tehnică„, a declarat Cornel Dinu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER