„Vreau să batem Pandurii**, pentru ca meciul cu Rapid să fie un derby pentru locul 1”

Antrenorul echipei FC Timișoara, Cosmin Contra, a declarat,
vineri, că în cazul în care jucătorii săi vor da dovadă de aceeași
determinare ca la meciurile cu Sportul Studențesc și Juventus
București, atunci gruparea bănățeană se poate întoarce cu un
rezultat pozitiv din deplasarea de la Târgu Jiu.

„Vom avea o deplasare grea, contra unei echipe care joacă
foarte bine acasă. Pandurii este o formație bine organizată,
antrenată de un tehnician tânăr, Ionuț Badea, care a făcut trupe
redutabile din echipele pe care le-a pregătit. Pandurii este o
echipă bine pregătită tactic și fizic. Va fi o întâlnire grea, dar
noi venim după două victorii și suntem încrezători în forțele
noastre. Trebuie să avem aceeași mentalitate, aceeași determinare,
același spirit de sacrificiu pe care l-am arătat la ultimele două
partide. Dacă vom avea aceste lucruri putem să ne întoarcem cu un
rezultat bun de la Târgu Jiu”
, a spus Contra, într-o
conferință de presă.

Cosmin Contra a afirmat că nu va putea conta pe căpitanul echipei,
Dan Alexa, care a fost supus unei intervenții chirurgicale la
stomatolog. „Alexa a suferit o operație stomatologică, are
fața umflată, nu este disponibil decât de săptămâna viitoare. Sper
să fiu inspirat, să aleg cel mai bun 11 la acest meci, având în
vedere calitățile adversarului de duminică. Fac un presing foarte
bun, au jucători rapizi, tehnici și trebuie să fim atenți. Cum am
spus, îmi doresc continuitate în rezultate”
, a completat
Contra.

Tehnicianul grupării bănățene speră ca în cazul unei victorii cu
Pandurii, în etapa a noua a Ligii I, stadionul să se umple la
meciul din etapa următoare cu Rapid. „Îmi doresc ca
învingând Pandurii să fim acolo sus pentru ca partida cu Rapid să
fie un derbi pentru locul 1, să putem umple stadionul. Fac deja
de-acum un apel la fani, îi aștept să umple arena la sâmbăta
viitoare, să ne împingă spre victorie. Dar înainte de toate e
meciul de duminică, foarte greu, le-am și spus asta jucătorilor
deja după partida de miercuri din Cupa României”
, a
subliniat Contra.

Partida Pandurii Târgu Jiu – FC Timișoara, contând pentru etapa a
noua a Ligii I, se va disputa, duminică, cu începere de la ora
18.30.

Sursa: Mediafax

Publicat: 24 09. 2010, 14:54
Actualizat: 24 09. 2010, 15:08