„Vreau să-i transmit un mesaj lui Dan Petrescu”. Discursul lui Edi Iordănescu după ce a câștigat Supercupa României
Edi Iordănescu a analizat prima sa partidă oficială la CFR, sinonimă cu câștigarea Supercupei României. De asemenea, antrenorul a avut un mesaj pentru Dan Petrescu.
„Era important să debutăm cu dreptul, băieții au conștientizat improtanța meciului. E meritul lor, sunt mândru să antrenez astfel de jucători și din punctul meu de vedere au demonstrat că merită.
Orice joc de debut de competiție e mai dificil pentru echipe. Ieri spuneam că mă aștept ca echipele să se conecteze mai greu la ritmul jocului, dar echipa mea a început bine. Am căutat omogenitatea, să fac foarte multe schimbări, nu ne-au ieșit toate momentele. Cei care au venit, au venit pe parcurs, nu sunt la un nivel optim. Avem un grup valoros, echilibrat, dar ar mai fi maximum o poziție pe care aș mai vrea să o acoperim”.
Campioana României a cucerit un trofeu chiar în sratul noului sezon, iar Edi Iordănescu a vrut să-i adreseze câteva cuvinte fostului antrenor al campioanei României: „Vreau să-i transmit un mesaj lui Dan Petrescu: ‘A avut rolul pe care l-a avut și suntem aici și datorită lui'”, a declarat Iordănescu jr. pentru DigiSport.