„Vreau să nu pierdem în fața Stelei!”** De ce nu mai sunt motivați cu bani jucătorii Pandurilor la meciurile importante
Steaua va juca în această seară un meci extrem de important în fața Pandurilor, de la ora 21:30, o victorie a roș-albaștrilor netezind practic drumul acestora spre titlu.
Marin Condescu e sigur că echipa îi va încurca planurile lui Laurențiu Reghecampf și vor obține șase puncte în meciurile directe, iar Steaua va lua titlul în cele din urmă.
„Până acum mult timp nu ne-am putut compara cu Steaua, însă de vreo doi-trei ani am obținut patru puncte în partidele cu echipa roș-albastră. Anul aceasta presimt că vom obține 6 puncte, chiar dacă Steaua va câștiga titlul.
Eu aș vrea să nu pierdem în fața Stelei, însă dacă vom termina până la urmă la egalitate mi-aș dori un 0-0. Sunt emoții pentru că jucăm cu Steaua, însă îi respectăm. Respectul îl arăți de obicei prin felul cum evoluezi împotriva lor. Domnul Zotta are prea multă grijă de alte echipe decât de formația sa. Dacă era mai atent la felul cum joacă Rapid, poate nu se ajungea la ceea ce se petrece acum la ei.” a spus Condescu la Dolce Sport.
Președintele gorjenilor spune că nu există nicio clauză care să specifice că Mihai Răduț nu poate evolua împotriva echipei de care aparține și a explicat de ce nu mai motivează financiar echipa sa înainte unor astfel de partide.
„Niciodată nu a existat vreo convenție între noi și Steaua prin prisma jucătorilor care merg de la o echipă la alta. Nu s-a pus problema ca vreun fotbalist să nu joace în meciul direct, așa cum fac alte echipe.
Motivarea financiară este cu două tăișuri. Anul trecut le-am promis o primă substanțială jucătorilor la partida cu Steaua, iar la final Cosmin Băcilă s-a accidentat grav. De atunci nu am mai făcut asta pentru că se întâmplă lucruri neplăcute.” a mai spus președintele gorjenilor.