Dinamo a produs un adevărat tsunami în Qatar, după ce oficialii lui El Jaish, formație antrenată de Răzvan Lucescu, au aflat că tehnicianul român este curtat insistent de clubul din Ștefan cel Mare, anunță stiridesport.ro.
Ionuț Negoiță caută un tehnician căruia să îi încredințeze „noul proiect Dinamo”, însă misiunea sa este una extrem de dificilă. S-a discutat despre posibilitatea ca fostul mare internațional, Cosmin Contra, să preia din vară clubul, însă în acest moment nimic nu este bătut în cuie.
Profitând de relația excelentă pe care o are cu Mircea Lucescu, numărul unu din Ștefan cel Mare s-a gândit inclusiv la posibilitatea ca fostul selecționer să fie antrenorul care să reconstruiască formația alb-roșie. Ba mai mult, potrivit sursei citate, Negoiță ar fi obținut chiar acordul de principiu al lui Răzvan, care trebuia să își rezolve problemele de la clubul arab.
Astfel, săptămâna trecută, românul care a adus primul trofeu din istoria lui El Jaish – Cupa Stelelor Qatar-ului – a discutat cu șeicii și le-a transmis dorința. „Vreau să plec, fiindcă am o ofertă de la Dinamo„, le-a spus Lucescu junior arabilor.
Deranjați de faptul că Dinamo și-a permis să le contacteze antrenorul, care mai are contract cu El Jaish până în vara lui 2014, oficialii clubului din Qatar au luat poziție, explicând că nu există șanse ca Răzvan să își rezilieze contractul.
„Am aflat că Dinamo a negociat cu Răzvan Lucescu, deși el mai are un an de contract cu El Jaish. Ne pare rău pentru clubul din România, însă le transmitem celor de acolo că va trebui să pună capăt discuțiilor cu Răzvan Lucescu. Contractul lui cu noi nu-i va permite să părăsească El-Jaish decât în vara anului 2014. Vom continua cu Răzvan Lucescu, fiindcă vrem stabilitate la club și rezultate mai bune în următorul sezon„, a declarat Secretarul General al echipei, Thani Abdulrahman Al-Kawari.
1 milion de dolari pe sezon e salariul lui Răzvan Lucescu la El-Jaish.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER