„Vreau să plec înapoi la Ajax cu medalia de campion de gât”
George Ogăraru spune că se simte foarte bnie în cantonamentul Stelei și vrea să câștige titlul de campion cu echipa din Ghencea. Stelistul vrea să se întoarcă la Amsterdam cu medalia de campion al României la gât.
"Mă simt foarte bine în acest cantonament. Vremea este excelentă, terenurile sunt foarte bune și asta ne dă chef de antrenamente. Sper să ne pregatim cât mai bine, deoarece ne așteaptă un retur greu. În Olanda, pauza de iarnă durează aproximativ 15 zile și pe final de sezon se observă oboseala acumulată. Acolo antrenamentele sunt mai scurte, dar mai intense și consider că sistemul de pauză prelungită din România este binevenit. Avem ocazia să ne odihnim atât fizic, cât și psihic. Sper ca acest retur să fie și mai bun decât cel de anul trecut. Îmi doresc foarte mult să câștig campionatul, deoarece vreau să plec înapoi la Ajax cu medalia de gât. Nu cred că această performanță i-ar impresiona pe cei de la Amsterdam și nici nu îmi doresc asta", a spus Ogăraru, conform steauafc.com.