„Vreau să rămân la Steaua!”

Grecul Kapetanos rămâne un tip modest în ciuda statutului de slavator pe care îl poartă în acest retur pentru roș-albaștrii. „Încăpățânat, dar sufletist”, după cum însuși se catacterizează, Kapetanos a vorbit pentru ProSport despre ultimele realizări ale sale.
 
Ce înseamnă această victorie pentru echipă? Dar pentru tine?
Acest succes reprezintă enorm atât pentru mine, cât și pentru echipă. Dacă nu reușeam victoria duminică seara, lucrurile nu ar fi stat prea bine pentru noi. În acest moment, putem fi optimiști că ne vom atinge obiectivul, acela de a juca într-o cupă europeană. De ce nu ar fi UEFA Champions League?

Cum îți explici că reușești să marchezi de multe ori goluri decisive sau în finalul partidelor?
Noi știm un lucru: meciul se termină în momentul în care fluieră arbitrul pentru ultima dată. Încercăm cu toții să marcăm, până în ultimul minut, și să dăm tot ce avem mai bun pentru echipă.

 Ce loc crezi în acest moment că ar putea să ocupe Steaua la finalul campionatului?
Cred și sper că ne vom îndeplini obiectivul pe care îl avem. Din păcate, am pierdut prea multe puncte importante pe teren propriu.

Ce șanse sunt să rămâi la Steaua din vară?

Personal, sunt foarte mulțumit și fericit aici. Vreau să rămân la Steaua, dar nu depinde de mine. Steaua are ultimul cuvânt în acest sens.

 
Gestul enigmatic de la goluri
 
Grecul are un mod original de a celebra golurile. Duce mâna la cap, exprimând parcă faptul: „Off, am scăpat!”. Culmea, face acest gest numai când reușește să marcheze în finalurile de joc, pentru că în partida cu Dinamo nu s-a manifestat la fel. Kapetanos e enigmatic în privința gestului său, spunând că „e o chestiune strict personală”. Gestul său e unul de descătușare, lucru confirmat la finalul meciului și de Petre Marin: „A fost ca o descătușare când Kapetanos a reușit să marcheze în ultimul minut, după ce ratasem atâtea ocazii”.
Publicat: 28 04. 2009, 09:59
Actualizat: 28 04. 2009, 10:00