„Vrem arbitri străini, chiar dacă am pierdut titlul pe mâna lor”
Cristi Borcea a vorbit despre prestația fotbaliștilor dinamoviști din meciul cu Ceahlăul, afirmând că diferența dintre partida de aseară și cea de la Craiova a făcut-o atât valoarea individuală a jucătorilor cât și modul de arbitraj. De asemenea, Borcea a accentuat faptul că postul lui Bonetti nu este în pericol.
"Așa cum am spus și înaintea partidei de la Piatra Neamț, Bonetti nu pleacă. Diferența dintre jocul de ieri și cel de la Craiova au făcut-o jucătorii noștri de inspirație, așa cum sunt Dănciulescu, Torje sau Adrian Cristea. Dacă suntem lăsați să jucăm, cred că putem să facem față pe toate planurile", a declarat Borcea la gsptv.
Acționarul dinamovist nu a renunțat la ideea de a fi arbitrat de brigăzi străine, reușind să convingă și alte cluburi să i se alăture în acest demers. Borcea acuză conducerea CCA că nu a știut să gestioneze situația și declară că este pregătit să își asume riscul de a pierde campionatul pe mâna arbitrilor străini, așa cum s-a întâmplat pe finalul stagiunii trecute.
"Încă mai vrem arbitri străini, șapte sau opt echipe din campionat sunt de acord deja. Am făcut cerere scrisă pentru a fi arbitrați de cavaleri ai fluierului de pe lista UEFA. CCA nu știe să administreze acest lot de arbitri, au fost îndepărtați unii oameni de valoare de acolo. Noi cerem arbitri străini chiar dacă am pierdut campionatul pe mâna lor", a încheiat Borcea